Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a criticat dur pozițiile exprimate de Hubert Thuma și Cătălin Predoiu după moțiunea de cenzură prin care Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis.
Primarul Ștefan Ilie, care este președintele filialei PNL Tulcea, a spus că nu face parte din tabăra lui Hubert Thuma și a criticat faptul că unii lideri liberali au început să vorbească despre menținerea PNL la guvernare imediat după moțiunea de cenzură a PSD și AUR.
„Eu nu sunt în aripa Thuma, pentru că eu știu de ce Thuma, Predoiu și alți colegi își doresc. Au fost atât de neobrăzați încât nici măcar n-a fost votată moțiunea, se număra acolo, și deja au început să dea declarații”, a spus Ștefan Ilie într-o conferință la care a participat și jurnalistul Mediafax.
Edilul a acuzat PSD că a provocat criza politică „de teama lui Ilie Bolojan”.
„Consider că PSD a făcut o mare nenorocire poporului român, pentru interesul lor și de teama lui Ilie Bolojan”, a declarat primarul municipiului Tulcea.
Ștefan Ilie a susținut că PNL trebuie să rămână în opoziție și să se strângă în jurul unor lideri precum Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu.