Augustin Zegrean: Președintele are deja numele de premier

Augustin Zegrean: Președintele are deja numele de premier
Fostul președinte al CCR, explicații după eșecul consultărilor de la Cotroceni
„Eu cred că președintele are deja numele (n.r. de premier) în joben, urmează doar să îl scoată. Nu l-a scos astăzi pentru că nici nu putea să desemneze astăzi o persoană să formeze Guvernul pentru că persoana desemnată trebuie în maximum 10 zile să-și facă lista și programul de guvernare pe care trebuie să le prezinte Parlamentului, ori Parlamentul încă nu s-a întrunit,” a declarat fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean la „Legile Puterii”.
„A fost o discuție premergătoare până când Parlamentul nu este înființat. Parlamentul este în ființă după ce jumătate plus unu din numărul deputaților și senatorilor sunt validați și depun jurământul. Dacă astăzi propunea un nume, exista riscul ca în cele 10 zile să nu aibă cui să depună lista, ” a precizat Zegrean.
PSD ar putea ataca la Curtea Constituțională desemnarea unui premier din partea coaliției de centru-dreapta de către președintele Klaus Iohannis, însă nu ar fi un demers de succes, notează fostul președinte al CCR.
„Nu găsesc un text în Constituție sau în legea Curții care să le dea posibilitatea să se plângă pentru că președintele numește o persoană. (...) Dreptatea nu este de partea lor. Constituția nu le dă dreptate decât dacă ar fi câștigat alegerile. Numai un partid sau o alianță care câștigă 50+1 din numărul de locuri în Parlament poate să-i pretindă președintelui să-i numească persoana propusă. În situația de astăzi nimeni nu își poate aroga acest drept,” a declarat Augustin Zegrean.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











