Florin Cîţu: Și mie mi-ar fi uşor să vin să spun că din martie nu mai avem restricţii. Am putea să promitem şi noi lucruri care nu se pot face, dar preferăm să nu-i minţim pe români

Florin Cîţu: Și mie mi-ar fi uşor să vin să spun că din martie nu mai avem restricţii. Am putea să promitem şi noi lucruri care nu se pot face, dar preferăm să nu-i minţim pe români
Florin Cîţu, președintele PNL, a declarat că liberalii au guvernat în cea mai dificilă perioadă pentru România și au reușit cea mai importantă creștere economică. Acesta a mai precizat că și lor le-ar fi simplu să promită tot felul de lucuri, dar nu vor să-i mintă pe români.
Florin Cîţu, președintele PNL, a declarat că liberalii au guvernat în cea mai dificilă perioadă pentru România și au reușit cea mai importantă creștere economică. Acesta a mai precizat că și lor le-ar fi simplu să promită tot felul de lucuri, dar nu vor să-i mintă pe români.
„PNL a guvernat România în cea mai dificilă perioadă şi a reuşit cea mai bună creştere economică. PNL e cel care a digitalizat, după ani de guvernare de stânga, ANAF, a conectat peste 500.000 de case de marcat la sistemul ANAF.
Azi putem vorbi de compensarea facturilor pentru că am avut o economie performantă care a fost administrată de un guvern PNL. Dacă nu aveam bani la buget, nu puteam da acele compensări ale facturilor”, a declarat Florin Cîțu, la TVR.
„Și mie mi-ar fi uşor, dar noi nu suntem populişti la PNL, să vin să spun că din martie – aprilie – mai nu mai avem restricţii. Am putea spune acest lucru, că nimeni nu poate să mă penalizeze.
Am putea să promitem şi noi lucruri care nu se pot face, dar preferăm să nu-i minţim pe români. Preferăm să le spune adevărul, ce se poate face şi ce nu”, a mai spus Cîțu.
Întrebat dacă ar susţine ridicarea stării de alertă la finalul lunii martie, Cîţu a răspuns: „Azi, când mă uit la situaţie, e cam dificil”.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care PSD insistă cu renegocierea PNRR în vederea majorării pensiilor, iar Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății, a afirmat că până la finalul lunii martie ar putea fi ridicate majoritatea restricțiilor.
De cealaltă parte, PNL susține că nu PNRR e problema în majorarea pensiilor, ci pur și simplu e nevoie de o mai bună colectare a veniturilor la bugetul de stat. Cât despre relaxarea restricțiilor, Cîțu a atras atenția că încă sunt foarte multe infectări și decese cauzate de COVID în România.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











