Gheorghe FALCĂ: Bugetul UE pentru 2022, aproape de acordul final! Transportul și infrastructura, priorități europene!

Gheorghe FALCĂ: Bugetul UE pentru 2022, aproape de acordul final! Transportul și infrastructura, priorități europene!
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord politic informal privind bugetul UE pentru 2022
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, au ajuns la un acord politic informal privind bugetul UE pentru 2022, acesta fiind cel de al doilea buget din cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.
Europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a subliniat: „Acordul actual are ca obiect angajamente în valoare de 169,5 miliarde euro și plăți în valoare de 170,6 miliarde euro. În momentul în care bugetul va fi adoptat, se va permite Uniunii să mobilizeze fonduri semnificative pentru un răspuns continuu la pandemia de COVID-19 și la consecințele acesteia, dar și pentru a lansa o redresare durabilă și a proteja și crea locuri de muncă. În definitiv se dorește atragerea de investiții suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală și mai reziliență, protejând în același timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa și din întreaga lume”.
De asemenea, europarlamentarul FALCĂ, din poziția de raportor al Grupului Popular European pentru Avizul din cadrul Comisiei pentru Transport și Turism a cerut finanțarea adecvată a tuturor proiectelor de transport și infrastructură.
„Finanțarea transportului și infrastructurii va fi esențială pentru accelerarea tranziției către o mobilitate inteligentă, interoperabilă și accesibilă. Aici ne referim la toate mijloacele de transport, prin măsuri bazate pe noi tehnologii, stimularea transportului multimodal, creșterea competitivității și creșterea producției, dar și implementarea de combustibili alternativi durabili, păstrând în același timp neutralitatea tehnologiei.
Peste 20 de milioane de oameni, adică 10% din totalul angajărilor din UE, depind de locurile de muncă create direct și indirect în sectorul transporturilor. Cu toate acestea, aceste cifre reprezintă doar o mică parte din importanța economică a transportului. Creșterea economică și locurile de muncă din toate industriile depind în mare măsură de buna funcționare a sectorului transporturilor. Transportul eficient al persoanelor și al mărfurilor este esențial pentru menținerea competitivității economiei UE”, a transmis Gheorghe FALCĂ.
În final, europarlamentarul român a atras atenția că „fără transport, nu există economie. Transportul afectează viața de zi cu zi a fiecărui cetățean ca muncitor, student, călător, turist și consumator. Fără transport, nu există o viață de înaltă calitate”.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











