Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, susține că, în prezent, PNL are o doctrină liberal-conservatoare 'păstrată undeva într-un sertar', iar partidul este condus prin 'excluderi, numiri, dizolvări, amenințări, decizii luate înaintea ședințelor și voturi organizate doar ca să confirme ce s-a hotărât deja'.
'Am citit postarea lui Dan Motreanu despre platforma liberal-conservatoare și, sincer, nu știu dacă să mă îngrijorez sau să zâmbesc când văd atâta democrație explicată de cineva care pare deranjat că mai există și alte păreri. Dan ne explică doct că platforma liberal-conservatoare ar fi inutilă, pentru că partidul are deja această doctrină. Sigur că o are. O păstrează impecabil, neatinsă de practică, undeva într-un sertar. PNL este astăzi liberal-conservator exact cum unele restaurante au homar în meniu: apare scris frumos, dar nu l-a văzut nimeni la masă. Și pliantele de partid, ca și meniurile, promit adesea lucruri pe care bucătăria nu le livrează. În partidul real, liberalismul se vede astăzi cam așa: partidul este condus prin excluderi, numiri, dizolvări, amenințări, decizii luate înaintea ședințelor și voturi organizate doar ca să confirme ce s-a hotărât deja', a scris Thuma, luni, pe Facebook.
El a adăugat că statutul partidului nu este un document pe care îl citești doar când îți convine.
'Liniște: avem documentul 'Modernizare cu Rădăcini'. După ce au început să smulgă din rădăcini organizații întregi, au trecut la modernizarea partidului prin numiri de la centru ale unor interimari și eliminarea alegerilor de jos în sus. Dan ne mai spune că în PNL au existat dezbateri 'reale și îndelungate'. Așa este. Conducerea vorbește îndelung, iar ceilalți au dreptul democratic să fie de acord. Tot el ne vorbește și despre respectarea deciziilor statutare. Este o observație curajoasă, mai ales într-o perioadă în care instanțele au fost nevoite să le amintească unor lideri PNL că statutul partidului nu este un document pe care îl citești doar când îți convine', a explicat Hubert Thuma.
Președintele CJ Ilfov a criticat și modul în care secretarul general al PNL vorbește despre consecvență politică.
'Partea cu adevărat spectaculoasă este lecția de consecvență politică. Motreanu, unul dintre marii specialiști ai partidului în a fi mereu suficient de aproape de putere cât să o susțină și suficient de departe cât să nu răspundă pentru ea, îi acuză pe alții că își schimbă pozițiile. În politica românească, Dan nu a fost niciodată radical. A fost doar foarte flexibil, ceea ce este minunat pentru yoga, dar mai puțin impresionant când dai lecții despre coloană vertebrală. Comparația lui Dan cu 'amenajarea unui lac în Marea Neagră' este, totuși, foarte bună. Numai că platforma liberal-conservatoare nu încearcă să pună un lac în mare. Încearcă să afle cine a golit marea și de ce Dan Motreanu stă pe mal cu o găleată goală, explicându-ne că apa există în documentul programatic', a transmis Thuma.
El a mai criticat propunerea privind 'guvernarea secvențială': 'Trebuie să recunosc: este o contribuție importantă a lui Motreanu la teoria politică. Românii nu mai primesc o guvernare, ci un serial politic pe sezoane: într-un episod sunt liberali, în următorul social-democrați, iar la final nimeni nu mai știe cine a crescut taxele, cine a tăiat investițiile și cine era, de fapt, la putere. În rest, totul este minunat'.
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat luni că partidul nu trebuie să 'redescopere' liberal-conservatorismul, deoarece acesta este deja consacrat prin documentul programatic 'Modernizare cu Rădăcini' adoptat de Congresul din 2025 și votat inclusiv de cei care în prezent 'se autointitulează liberali-conservatori'.