Ilie Bolojan, în Parlament: guvernul meu a fost demis pentru că a vrut să oprească „sifonarea banilor publici”

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan

Scris de Daniel Onescu Publicat: 30 sept. 2026, 14:27

Premierul interimar Ilie Bolojan a atacat dur PSD miercuri, de la tribuna Parlamentului, și l-a numit „Partidul Sistem”. Bolojan spune că guvernul lui a fost demis pentru că a vrut să oprească „sifonarea banilor publici”. Le-a cerut deputaților și senatorilor să voteze guvernul Siegfried Mureșan. Alternativa, a spus el, este o criză politică mai lungă și noi costuri pentru economia României.

Discursul lui Bolojan a avut loc în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care este supusă votului cererea de învestitură a Cabinetului Mureșan. Pentru a obține încrederea Parlamentului sunt necesare cel puțin 233 de voturi, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu dispun singure de această majoritate.

Ilie Bolojan a susținut că ieșirea din actuala criză politică nu trebuie să se rezume la instalarea unui nou Executiv, ci trebuie să permită continuarea reformelor începute de Cabinetul său.

„Să găsim o soluție pentru încheierea crizei declanșate de PSD și de AUR. Dar nu este totuna cum o închidem. O soluție politică este bună dacă rezolvă și problemele țării, nu doar instalarea unui guvern”, a declarat Bolojan.

În opinia sa, Cabinetul Mureșan reprezintă „o ieșire corectă din criză”, deoarece ar continua direcția reformelor inițiate în ultimul an.

„Guvernul pe care îl conduc a fost demis nu pentru că a încălcat programul de guvernare, ci pentru că a vrut să ducă până la capăt reformele pe care astăzi le critică aceiași oameni care au fost de acord cu ele anul trecut. Și pentru că am vrut să oprim sifonarea banilor publici către rețelele clientelare. Ăsta e adevărul”, a afirmat premierul demis.

Bolojan a susținut că Executivul său a încercat să schimbe modelul economic al României, trecând de la ceea ce a descris drept un sistem bazat pe consum finanțat prin împrumuturi la unul axat pe investiții și disciplină bugetară.

„În condiții grele, am condus un guvern al schimbării, nu al stagnării. Am schimbat direcția de la amânarea problemelor la rezolvarea lor. De la un model economic toxic, bazat pe consum din împrumuturi, spre un model bazat pe investiții și pe o economie pusă pe baze sănătoase”, a spus el.

Fostul premier a insistat că reforma statului nu reprezintă doar o problemă de contabilitate bugetară, ci una de echitate între stat și contribuabili.

„Reforma statului nu este o obsesie contabilă, ci e o chestiune de echitate și de dezvoltare sănătoasă, de care depinde viitorul României. Nu poți să ceri contribuabilului să-și plătească taxele și, în același timp, să accepți ca statul să le risipească banii. Nu poți cere sacrificii oamenilor în timp ce aperi privilegii care nu au nicio justificare. Nu poți promite ceea ce nu ai, pentru că îți bați joc de oameni”, a declarat Bolojan.

El a transmis parlamentarilor care au susținut moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său că înlăturarea Guvernului nu a eliminat problemele economice și bugetare.

„Dacă toți am fi gândit la fel, această criză nu ar fi existat. Moțiunea de cenzură a dat jos un guvern, dar nu a putut schimba realitatea. Printr-un vot nu poți elimina problemele unei țări”, a spus Bolojan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala