Marius Budăi, avertisment pentru Ilie Bolojan: „Fără măsurile pentru relansare economică, nu votăm bugetul”

Marius Budăi, avertisment pentru Ilie Bolojan: „Fără măsurile pentru relansare economică, nu votăm bugetul”
Marius Budăi a dat de pământ cu măsurile impuse de Guvernul Bolojan
Marius Budăi a dat de pământ cu măsurile impuse de Guvernul Bolojan! Fostul ministrul al Muncii susține că social-democrații nu vor vota pentru noul buget dacă nu se vor implementa măsurile pentru relansare economică. Budăi se bucură că și liderul UDMR Kelemen Hunor se revoltă față de ordinele premierului și că susține demersurile PSD.
„Recesiunea nu vine singură, recesiunea este produsă de cineva. Și atunci când politica fiscală sugrumă consumul, rezultatul nu este altceva decât declinul, nimic altceva.
Mă bucur că și președintele Kelemen Hunor a îmbrățișat ceea ce PSD spune de foarte mult timp. Asta este foarte bine. Înseamnă că mai e cineva în coaliție cu opiniile PSD. Asta înseamnă că domnul premier Bolojan trebuie să fie din ce în ce mai atent la ceea ce spunem și, mai ales, să renunțe la acea ideologie cinică, din punctul meu de vedere, „fără excepții”.
Noi în acest moment suntem într-o coaliție de guvernare, da? AUR nu s-a consultat cu noi, nu a discutat cu noi, nici nu trebuia să o facă. Este solicitarea dumnealor, ei au depus moțiunea, ei trebuie să-și strângă semnăturile. Dar asta nu înseamnă, asta nu înseamnă că noi nu condiționăm la buget, votarea bugetului, care să fie să aibă incluse măsurile PSD pentru relansarea economiei și pentru sprijin pentru categoriile vulnerabile”, a declarat Budăi.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











