Ministrul Finanţelor, despre bugetul pentru 2026: ”Transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul economic şi către partenerii externi”

21 mar. 2026, 07:42
Actualizat: 21 mar. 2026, 07:42
Ministrul Finanţelor, despre bugetul pentru 2026: ”Transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul economic şi către partenerii externi”

Ministrul Finanţelor, despre bugetul pentru 2026: ”Transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul economic şi către partenerii externi”

Articol scris de Daniel Onescu

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat, vineri seară, că după o săptămână intensă în Parlamentul României şi după peste 3 luni de discuţii şi negocieri cu partenerii de coaliţie, a fost adoptat bugetul pentru anul 2026, iar Legea arată că ”România rămâne un stat predictibil, capabil să îşi gestioneze finanţele într-un context dificil”.

Bugetul pe 2026 a fost adoptat. România îşi respectă angajamentele şi ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică, într-un context global volatil. Am reuşit, după o săptămână intensă în Parlamentul României şi după peste 3 luni de discuţii şi negocieri cu partenerii de coaliţie, adoptarea bugetului de stat pentru 2026. Nu a fost un proces simplu. Spre deosebire de modalitatea de construcţie şi adoptare a bugetelor din anii trecuţi - fără dezbateri reale, la finalul cărora toţi negociatorii erau aparent mulţumiţi, cu costul unor dezechilibre structurale în arhitectura bugetului -, de data aceasta au existat dezbateri reale. Iar rezultatul este un buget corect şi într-adevăr responsabil”, a scris Alexandru Nazare pe Facebook. 

Ministrul Finanţelor a menționat că ”România este singurul câştigător al votului de azi”.

”Cel mai important este că am ajuns la o soluţie funcţională, care să nu genereze blocaje instituţionale. Dincolo de dezbaterea politică, miza reală a acestor zile a fost una economică. Riscurile unor noi tergiversări în procesul de adoptare puteau însemna întârzieri în investiţii, blocaje la nivelul autorităţilor locale, presiune pe programe esenţiale şi o scădere a încrederii în economie. Am evitat toate aceste costuri, prin dialog, negociere şi focus pentru identificarea justelor măsuri”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Acesta susţine că ”bugetul adoptat nu este despre cine câştigă, ci despre ce permite bugetul mai departe”, respectiv:

continuitatea investiţiilor publice şi a proiectelor mari de infrastructură
accesarea accelerată a fondurilor europene, inclusiv PNRR
menţinerea ţintei de deficit şi a direcţiei de consolidare fiscală
funcţionarea stabilă a instituţiilor şi programelor publice

”În acelaşi timp, bugetul pentru 2026 transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul economic şi către partenerii externi: România rămâne un stat predictibil, capabil să îşi gestioneze finanţele într-un context dificil. Cadrul economic rămâne unul complex, cu incertitudini externe şi presiuni interne. Tocmai de aceea, disciplina bugetară şi predictibilitatea sunt esenţiale în perioada următoare”, a afirmat oficialul.

În plus, el a ținut să precizeze faptul că România are nevoie acum de stabilitate, consecvenţă şi decizii responsabile.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala