Motreanu: O decizie a CCR cu asemenea consecințe nu ar trebui să devină trofeul politic al nimănui

Dan Motreanu

Dan Motreanu

Scris de Daniel Onescu Publicat: 18 aug. 2026, 19:14

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a afirmat marți, după decizia de luni a Curții Constituționale care vizează inclusiv amendamentul referitor la Dominic Fritz, că situația trebuie analizată atât din perspectivă juridică, cât și politică.

Dan Motreanu, secretarul general al PNL, a afirmat marți, într-o postare pe Facebook, că în cazul deciziei CCR privind „amendamentul Fritz”, trebuie făcute două distincții: problema juridică generată de decizia Curții Constituționale și modul în care aceasta este deja folosită în plan politic.

El a subliniat că motivarea CCR este esențială pentru a clarifica modul în care o sancțiune prevăzută de o lege nouă poate fi aplicată unei fapte săvârșite sub o legislație anterioară.

„Cum poate fi aplicată astăzi o sancțiune modificată prevăzută de o lege nouă pentru o faptă săvârșită sub imperiul unei legi care prevedea acea sancțiune sub o altă modalitate de aplicare, modalitate de aplicare rămasă definitivă prin decizie a Înaltei Curți? De aceea, motivarea CCR este esențială. Pentru că, într-o democrație, la întrebarea «care este temeiul?» trebuie să existe întotdeauna un răspuns juridic solid, nu doar rezultatul unui vot”, a punctat Motreanu în mesajul publicat pe Facebook.

El a invocat și articolul 15, alineatul 2 din Constituție, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, și afirmă că opinia publică trebuie să primească explicații privind raportarea deciziei CCR la această prevedere.

În privința dimensiunii politice a cazului, Motreanu spune că este preocupat de „modul în care s-a manifestat și a acționat PSD” și, în special, de ceea ce consideră a fi graba de a prezenta hotărârea CCR drept o victorie politică împotriva lui Dominic Fritz.

„O decizie a Curții Constituționale cu asemenea consecințe nu ar trebui să devină trofeul politic al nimănui. Atunci când o hotărâre a CCR este folosită în discursul politic ca argument pentru îndepărtarea unui adversar, nu mai discutăm doar despre o controversă juridică. Discutăm și despre tentația de a transforma o situație juridică într-un instrument de luptă politică împotriva unui om. (…) Dincolo de simpatii și antipatii personale, într-o democrație încă fragilă contează enorm precedentele pe care le acceptăm. Un precedent nu rămâne niciodată rezervat celui împotriva căruia a fost folosit prima dată. Regula pe care o accepți astăzi pentru adversarul tău poate fi folosită mâine împotriva ta”, a punctat Motreanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala