Nicolae Ciucă: PNL va merge singur în alegeri. Partidul trebuie să își asume un candidat propriu la Primăria Capitalei

Nicolae Ciucă: PNL va merge singur în alegeri. Partidul trebuie să își asume un candidat propriu la Primăria Capitalei
PNL va merge singur în alegerile din 2024, a anunțat Nicolae Ciucă
PNL va merge singur în alegerile din 2024, a anunțat Nicolae Ciucă, luni seara. Șeful liberalilor spune că partidul trebuie să își asume un candidat propriu la Primăria Capitalei și că, „din toate datele rezultă să nu mai acordăm sprijinul politic” lui Nicușor Dan.
Întrebat dacă PNL va merge în alianță sau singur în alegerile din 2024, „poate nu la cele europarlamentare și locale, dar la parlamentare și prezidențiale”, Ciucă a declarat că PNL va merge singur în aceste alegeri.
În ceea ce privește susținerea PNL la Primăria Capitalei, Ciucă a transmis că liberalii trebuie să își asume un candidat propriu.
„Am nominalizat și avem o conducere la București, domnul ministru Sebastian Burduja este președintele interimar al filialei București. Împreună cu colegii din filială au avut și sper ca până în 1 februarie să finalizeze procesul de analiză a tot ceea ce a însemnat decalogul pe care l-am înaintat domnului primar. Din toate datele de până acum rezultă foarte clar, desigur luăm în calcul și condiționarea domnului primar alături de cealaltă formațiune politică, să nu mai acordăm sprijinul politic domnului primar iar PNL să își asume un candidat propriu la Primăria Capitalei”, a spus Ciucă.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











