Nicușor Dan: ”Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă”

FOTO: Administrația Prezidențială

FOTO: Administrația Prezidențială

Publicat19 sept. 2026, 18:06
SursăRealitatea.Net

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, la evenimentul ”Via Transilvanica Business Fest”, desfășurat la Piatra Fântânele, în județul Bistrița-Năsăud, că politicienii, deși sunt adesea imaturi, ajung să ia decizii corecte atunci când vine vorba despre chestiuni importante.

Nicușor Dan: ”Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă”

”Dacă urmărești media din România și scrise și audio-video, pare că suntem în catastrofă. Și oamenii care ne evaluează iau în serios lucrurile astea pe care noi le spunem despre noi înșine. Nu e chiar așa. Adică sunt și probleme mari, sunt și probleme mici, sunt și succese, sunt și rezultate pe care România le-a obținut. E discuția asta despre rating-ul de țară. Suntem mult mai bine decât eram acum șase luni, suntem mult mai bine decât eram acum 12 luni și pe problemele importante politicienii chiar, care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă”, a spus șeful statului.

Liderul de la Cotroceni a ținut să precizeze faptul că are încredere în mediul privat din România și a evidențiat rezultatele obținute de acesta, în pofida dificultăților generate de stat.

”Eu am mare încredere în privatul din România. Obiectiv, mă întâlnesc cu oameni străini, din mediul financiar, politicieni, care au văzut această evoluție spectaculoasă economică a României și evident că asta vi se datorează. Uneori, în ciuda a ceea ce a făcut statul, ca să fim foarte direcți. Deci eu sunt extrem de optimist pe viitorul economic al României și o să încerc, în măsura în care o să reușesc, ca statul să vă înțeleagă mai bine și să reușim să lucrăm împreună”, a mai spus el.

Nicușor Dan: ”Trebuie să ne uităm și la ce-am reușit ca societate”

Totodată, președintele a evidențiat progresele în dezvoltarea infrastructurii din România, despre care a spus că pot încuraja mobilitatea populației și pot face mai atractivă locuirea în mediul rural.

”Insist să ne privim cu echilibru, pentru că cel mai simplu este să spui că în România e o nenorocire. (...) Trebuie să ne uităm și la ce-am reușit ca societate, tocmai ca să avem o viziune echilibrată despre unde suntem. Eu cred că prin eforturile pe care România le-a făcut pe infrastructură, e mult mai ușor să decizi să trăiești într-un sat și să lucrezi la 30 de kilometri, la 20 de kilometri, astfel încât să fie viabil economic pentru o familie tânără care se decide să rămână sau să se mute în sat”, a arătat el.

De asemenea, șeful statului a atras atenția asupra diferențelor privind calitatea educației dintre mediul rural și cel urban.

”Eu vin dintr-o zonă rurală, mă întorc acolo de Paști și de Crăciun. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să corectăm dezechilibrul pe educația între urban și rural, pentru că, ești o familie tânără, cu copii, ăsta e primul lucru la care te gândești - dacă copilul tău are o șansă egală sau nu. Și aici e o chestiune de viziune, e o chestie de bani pentru a stimula, pentru că evident că pentru un profesor tânăr sau pentru orice fel de profesor e mai tentant să lucreze la oraș decât la sat, sunt mai multe oportunități, așa gândește multă lume”, a transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan ”Cel mai mare defect al nostru ca societate - nu prea știm să lucrăm împreună”

Mai mult, președintele României a explicat că a participat la evenimentul ”Via Transilvanica Business Fest” pentru a contribui la promovarea proiectului și a evidențiat rolul acestuia în apropierea comunităților.

”Am venit special ca să îl facem și mai cunoscut românilor (... ) Cred că lucrul cel mai important este faptul că unește comunități, pentru că noi nu prea ne cunoaștem unii pe alții și din cauza asta și gândim în clișee unii despre alții și gândim în clișee și despre noi ca societate de multe ori. Și atunci, cu cât mai mult reușim să stăm de vorbă și să vedem cum vedem lumea fiecare dintre noi, o să reușim și noi ca societate să ne asumăm așa cum suntem, și cu bune și cu rele, și poate o să reușim să depășim, în opinia mea, cel mai mare defect al nostru ca societate - nu prea știm să lucrăm împreună”, a conchis Nicușor Dan.

Șeful statului a dezvelit o bornă de pe Via Transilvanica, pe care a scris mesajul ”Cred în România”. La eveniment, el a fost însoțit de fondatorul Via Transilvanica, Alin Ușeriu.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala