PNL ÎȘI ALEGE SÂMBĂTĂ NOUA CONDUCERE

PNL ÎȘI ALEGE SÂMBĂTĂ NOUA CONDUCERE
Ilie Bolojan candidează la funcția de președinte
Partidul Național Liberal se reunește, sâmbătă, 12 iulie, în Congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului.
Premierul Ilie Bolojan și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al partidului.
Pentru poziţiile de prim-vicepreşedinţi s-au înscris zece candidaţi, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veştea, Florin Roman, Alin Tişe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea şi Cătălin Predoiu.
Pentru conducerea Curţii de Arbitraj candidează Costică Lupuşoru, Daniel Buda şi Ciprian Dobre, iar pentru preşedinţia Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori a fost depusă candidatura lui Virgil Guran.
Votul va fi secret pentru funcţiile de preşedinte al partidului, prim-vicepreşedinţi, preşedinte al Curţii de Arbitraj şi preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori.
Modificarea statutului partidului
Congresul extraordinar al PNL a fost convocat de Consiliul Naţional al partidului care a avut loc pe 28 iunie. Consiliul Naţional al PNL a aprobat la acel moment modificarea statutului partidului.
Astfel, mandatul conducerii PNL ar urma să fie redus la doi ani. Printre modificări se numără şi descentralizarea deciziei în alegerea reprezentanţilor în formele de conducere ale partidului, recompensarea performanţei politice şi administrative, responsabilitatea în gestionarea funcţiilor de conducere în partid, eliminarea moţiunii ca element definitoriu al candidaturii pentru funcţia de preşedinte al PNL.
„Biroul Politic Naţional propune o nouă modalitate de alegere a preşedintelui PNL, o competiţie personalizată, urmând ca programul politic să fie adoptat de Congres, ca o reunire a tuturor ideilor doctrinare din partid”, a precizat, pe 28 iunie, preşedintele Comisiei de Statut, Gabriel Andronache.
Citește și:
- 20:09 - Pensionar special, numit de reziști șef la o fabrică de armament. Acesta a fost acuzat de hărțuire sexuală și trafic de influentă
- 19:58 - Bolojan a anunțat din ușa avionului către Bruxelles că a trimis la Monitorul Oficial noile OUG-uri care afectează milioane de români
- 19:53 - Mihai Fifor, îl atacă pe Ilie Bolojan pe tema ordonanțelor de urgență: „A pus Parlamentul între paranteze. Frica de oameni. Frica de dezbatere”
- 14:37 - Avocata șpăgară din PNL, în fața magistraților. Vrea să scape de arestul la domiciliu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











