Programul “Sprijin pentru România”, prelungit în 2023; vouchere de 250 de lei o dată la două luni/ Calotă Florică Ică: “Au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor”

ica_florin_calota
Programul “Sprijin pentru România”, prin care persoanele din categorii defavorizate primesc, o dată la două luni, vouchere sociale în valoare de 250 de lei pentru achiziționarea de alimente și mese calde, va fi prelungit pe tot parcursul anului viitor. Mai mult, potrivit deputatului PNL Calotă Florică Ică, au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor, astfel că numărul beneficiarilor va crește comparativ cu anul 2022.
“Programul “Sprijin pentru România” a fost prelungit pentru întreg parcursul anului 2023, când Guvernul va distribui, o dată la două luni, câte un voucher de 250 lei. De asemenea, au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor.
În anul următor, beneficiarii “Sprijin pentru România” vor fi:
– Pensionarii din sistemul public de pensii, cu venituri sub 1.700 lei/lună;
– Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 1.700 lei/lună;
– Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, cu venituri sub 675 lei/lună per membru de familie;
– Familiile monoparentale, cu venituri sub 675 lei/lună per membru de familie;
– Persoanele care încasează ajutor social”, susține deputatul PNL Calotă Florică Ică.
Potrivit parlamentarului de Teleorman, banii vor putea fi utilizați pentru achiziția de alimente și mese calde, iar pentru beneficiarii nou introduși în program cardurile vor fi emise în perioada imediat următoare.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











