Salarii înghețate pentru parlamentari și miniștri în 2024 - Ionuț Stroe, anunț despre majorările pentru aleșii locali

Salarii înghețate pentru parlamentari și miniștri în 2024 - Ionuț Stroe, anunț despre majorările pentru aleșii locali

Salarii înghețate pentru parlamentari și miniștri în 2024 - Ionuț Stroe, anunț despre majorările pentru aleșii locali

Realitatea din PNL
Scris de Realitatea din PNL Publicat: 14 dec. 2023, 10:05

Demnitarii au fost eliminați de la creșterea salariilor în 2024 a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Demnitarii au fost eliminați de la creșterea salariilor în 2024 a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, miercuri, că înalții demnitari - parlamentarii, miniștrii și secretarii de stat - au fost eliminați de la creșterea salariilor cu 5%. În același timp, liberalul a precizat că primarii și restul aleșilor locali beneficiază în 2024 de majorarea salariilor.

„S-au eliminat toți cei care dețin înalte funcții publice, din zona vizibilă care, probabil, a generat și indignare sau îngrijorare. Tot ce înseamnă parlamentari, miniștri, secretari de stat sunt eliminați din această creștere (a salariilor de 5% - n.r.). (...) În zona de sus, în zona superioară a demnităților publice, salariile sunt înghețate", a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Aleșii locali, inclusiv primarii, nu au fost eliminați de la această creștere a salariilor pentru că „sunt asimilați oarecum Corpului funcționarului public din România și, în mod evident, că există o așteptare cel puțin în raport cu creșterea veniturilor", a mai explicat Ionuț Stroe, în conferința de presă de miercuri.

În același timp, purtătorul de cuvânt al PNL a infirmat că majorarea salariilor primarilor a rămas pentru că anul viitor este an electoral.

„Influența sau interesul politic n-are legătură cu sistemul de salarizare din administrația publică. Nicidecum. (...) Inflație... Sunt foarte mulți factori. Dar nu noi am decis", a menționat Ionuț Stroe, întrebat dacă majorarea salariilor este un „cadou electoral” pentru cei din administrația locală, pentru că 2024 este an electoral.



„Cred că ați putea să întrebați și să faceți comparație și la nivelul primarilor. Fără a fi eu părtinitor, am auzit voci din partea primarilor care susțin că au salariul cât o învățătoare, sincer. (...) Mai mic decât o învățătoare, am spus. Adică sunt administrații publice care derulează în decursul unui an bugetar foarte multe proiecte pe fonduri europene. Am spus generic că am auzit. (...) ", a explicat și ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, citat de agerpres.ro.


Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala