Fostul premier Theodor Stolojan spune că 9,4% din PIB alocat pentru cheltuielile sociale este un procent ce poate fi susținut de economia României fără eforturi suplimentare. Fostul prim-ministru consideră că problema o reprezintă, în continuare, pensiile speciale.

„Toți cei care vorbesc după ureche, să pună mâna să citească anexa la hotărârea Consiliului Miniștrilor al UE, care a aporbat PNRR, unde la pagina 234 din această anexă se spune foarte limpede că România și-a luat angajamentul să facă un nou sistem de pensii, care să înlocuiască legea 127 din 2019, iar scopul noii legislații este ca absolut toate cheltuielile cu pensiile să se încadreze, pe o perioadă mai lunga, de cel mult 9,4% din PIB. Aici, se prevede contributiviatea și la pensiile speciale. Noua legislație are termen de aplicare 3 martie 2023, iar până la sfârșitul anului Ministerul Muncii trebuie să angajeze experți pentru pregătirea acestei noi legislații. Procentul de 9,4% se referă la noua legislație, care nu e în vigoare, ci este doar un angajament. Până nu vedem acest proeict de nouă legislație e complicat să vedem dacă ne încadrăm în cei 9,4% din PIB. Tot prin această anexă ne-am anagajat ca durata minima de contribuție trebuie să fie exactă cu cea cu contribuția din sistemul național de pensii, adică cel puțin 15 ani. Deci, nu vom mai avea situații în care te angajezi în justiție cu 2 ani înainte de pensionare și să ieși la pensie cu 20.000 de lei. Ne-am angajat, tot prin PNRR, că nu mai introducem nicio categorie nouă de pensii speciale. Un 9,4% se poate acoperi. Țări apropiate nouă, ca Ungaria, Bulgaria sau Polonia, sunt tot sub 10%. Este foarte acoperitor acest procent, inculsiv pentru creșterea de 10% de la 1 ianuaire. Este puțin entuziasm cu anularea pensiilor speciale la primari și conslierii județeni”, a declarat Theodor Stolojan în emisiunea „Controversat”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNicolae Ciucă, proiect pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale – Ce măsuri pregătește pentru şedinţa de Guvern viitoare
Articolul următorDan Motreanu: „Nu cred într-un proiect PNL-PSD de şapte ani de zile. Nu părăsesc partidul când majoritatea decide altceva”