Proaspăt intrat în PNL, Traian Berbeceanu a explicat că el va fi un simplu membru de partid și va sprijini organizația din care face parte, iar în viitor, dacă colegii de partid îl vor susține, atunci va candida pentru o funcție de demnitate publică.

Întrebat dacă va candida din partea PNL la alegerile parlamentare, Traian Berbeceanu nu a exclus nicio variantă.

”Am intrat în politică și voi sprijini organizația PNL Deva. Aici m-am născut, aici trăiesc. În viitor, dacă colegii vor fi mulțumiți de activitatea mea poate voi îndeplini și o anumită funcție în partid sau aș putea candida pentru o funcție publică.

Așa cum dorința unui polițist este să înainteze în funcție, așa este și dorința unui membru de partid să crească și eventual să candideze pentru o anumită funcție de demnitate publică”, a spus Traian Berbeceanu, la Realitatea Plus.

Articolul precedentLiderul PNL București: Am serioase îndoieli că Gabriela Firea va mai deschide lista PSD la Bucureşti
Articolul următorNicusor Dan crede în continuare ca USR Plus și PNL vor avea candidați comuni în București