Secretarul de stat în Ministerul Muncii Cătălin Boboc afirmă că va renunţa să mai folosească, după zece ani, combustibil pentru agricultură de la Lukoil. “Relaţiile noastre comerciale se vor opri aici, nu vreau să am sentimentul că finanţez, nici măcar cu un leu, războiul lui Putin”, arată el.

“Folosesc combustibil pentru agricultură de la Lukoil de zece ani şi le mulţumesc pentru colaborare! Relaţiile noastre comerciale se vor opri aici, nu vreau să am sentimentul că finanţez, nici măcar cu un leu, războiul lui Putin!”, a scris pe Facebook Cătălin Boboc, secretar de stat în Ministerul Muncii şi fost prefect de Brăila.

Joi seară, filosoful Mihai Şora, cunoscut pentru implicarea sa civică, a distribuit o listă a companiilor cu acţionariat rusesc care funcţionează pe teritoriul României şi şi-a îndemnat prietenii internauţi să boicoteze aceste companii, refuzând să cumpere produsele oferite de acestea.

„Dragi prieteni, văd acum o listă cu firmele care au acţionariat rusesc în România. Una dintre deciziile pe care le putem lua (dintr-o lungă serie a gesturilor simple, însă nu mai puţin importante) este să nu mai cumpărăm nimic din acele locuri – începând, pentru cei care au maşină, cu staţiile Lukoil şi Gazprom. Atât de limpede!”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

Mesajul său a însoţit lista pe care sunt trecute companii precum Lukoil, Alro Slatina, Gazprom şi subsidiare ale acestora.

Mihai Şora, în vârstă de 105 ani, este cunoscut pentru luările sale de poziţie şi implicarea civică.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentEchipa Autovortex la concursul de robotică de la Sankt Petersburg: Ne-au pus să dăm jos steagul României de pe stand și de pe robot
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă a donat sânge pentru victimele războiului: ”Oferim posibilitatea ca răniţii din Ucraina să poată să fie trataţi la spitalele din România”