Uniunea Europeană ar trebui să îşi păstreze obiectivele climatice ambiţioase şi să transforme pandemia de coronavirus într-o oportunitate, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, potrivit DPA, citat de AGERPRES.

 

Într-un discurs susţinut în contextul în care discuţiile informale în care sunt implicate 30 de ţări urmează să se încheie marţi seară, Ursula von der Leyen a spus că există unele beneficii pentru mediu ale încetinirii activităţii în ţările care se luptă cu pandemia virală. “Poate că ducem dorul multor lucruri care ne sunt dragi, dar nu ne lipseşte poluarea aerului sau zgomotul din trafic. Când deschidem ferestrele, putem respira aer mai proaspăt. Vedem cum natura se regenerează”, a afirmat ea într-un video postat pe Twitter.

Totuşi, şefa executivului comunitar a atras atenţia să nu se revină la vechile obiceiuri atunci când criza se va încheia şi a subliniat importanţa respectării Pactului Verde European. Acordul este una din principalele politici ale comisiei pe care o conduce şi urmăreşte să direcţioneze investiţiile către proiecte ce ar permite ca emisiile de carbon ale blocului comunitar să scadă drastic în următoarele decenii. “Prin folosirea Pactului Verde European ca busolă, putem să transformăm această criză a pandemiei într-o oportunitate de a ne reconstrui economiile diferit şi de a le face mai rezistente, pentru a lăsa de asemenea în urmă un loc mai bun pentru copiii noştri”, a afirmat Ursula von der Leyen.

Articolul precedentAdrian Oros: “Toți fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți”
Articolul următorKlaus Iohannis, prima conferință de presă de la începutul pandemiei de coronavirus. Anunț important pentru români