Lucrările de extindere de la Aeroportul Internaţional Iaşi vor fi terminate în acest an, a anunțat  premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a mai anunțat că la nivelul Guvernului a fost asigurată finanţarea complementară celei europene, iar proiectul în valoare totală de 80 de milioane de euro va fi „finalizat până la sfârşitul acestui an”. 

Premierul Nicolae Ciucă a vizitat proiectul de extindere a aeroportului, marți, 24 ianuarie, alături de președintele PSD – Marcel Ciolacu și primarul de Iași – Mihai Chirica.

Lucrările de modernizare de la Aeroportul Internaţional Iaşi implică, printre altele, și construcţia noului terminal, creşterea locurilor de parcare şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare. Proiectul în valoare totală de 80 de milioane de euro va fi finalizat până la sfârşitul anului, a mai transmisNicolae Ciucă.

„O infrastructură modernă, adaptată cerinţelor economice şi sociale, este determinantă pentru dezvoltarea oricărei regiuni. Am vizitat lucrările de extindere şi modernizare ale Aeroportului Internaţional Iaşi, proiect susţinut de echipa guvernamentală, şi mă bucur să constat că progresele se văd de la o lună la alta. Construcţia noului terminal, T4, creşterea numărului locurilor de parcare la aproape 500 şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare vor creşte numărul de pasageri la 3,3 milioane, ceea ce înseamnă dublarea activităţii aeroportului şi facilităţi suplimentare de cargo”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentBogdan Aurescu: În aceste vremuri, ca şi acum 164 de ani, rolul şi contribuţia diplomaţiei şi a diplomaţilor rămân esenţiale pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre
Articolul următorKlaus Iohannis: „România a dovedit mereu că e un stat puternic, mai ales atunci când clasa politică, instituțiile publice și cetățenii au acționat împreună”