Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, în urma unei vizite pe care a efectuat-o la SC Cupru Min SA Abrud, companie care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni unde se află 60% din rezervele de cupru ale României, că trebuie sprijinite investiţiile astfel încât minereul de cupru să poată să fie prelucrat în ţară.

“Am fost astăzi (joi – n.r.), împreună cu autorităţile locale din judeţul Alba, în vizită la Cupru Min. Am dorit să încep vizita de lucru cu această întreprindere pentru că, din analizele pe care le-am efectuat la nivelul Guvernului, a reieşit că avem nevoie să acordăm atenţia cuvenită exploatării resurselor minerale, ceea ce facem şi acum, de altfel (…) Am vrut să vedem la faţa locului, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului, ce avem de făcut astfel încât resursele respective să poată fi prelucrate în ţară şi să putem să beneficiem de valoare adăugată mai mare”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.ro.

Premierul a menţionat că această companie de stat a reuşit, printr-un “management eficient”, să reuşească să realizeze profit şi să retehnologizeze, în măsura în care a putut să aloce o parte din profitul dobândit pentru aceasta.

“Este, de asemenea, de remarcat faptul că, aşa cum am putut să văd, în cariera de cupru există o posibilitate ca aceasta să poată să fie exploatată mai eficient. Există, de asemenea, o predictibilitate de timp pentru câţiva zeci de ani, deci există resurse, există minereu, în aşa fel încât să poată fi exploatat. Ar fi absolut de neiertat ca noi să nu fim în măsură să sprijinim investiţii, asfel încât minereul de cupru să poată să fie prelucrat în ţară. Specialiştii în domeniu au prezentat deja soluţii, au prezentat care sunt avantajele”, a declarat Ciucă.

Premierul a amintit că există la nivel european un proiect prin care se urmăreşte dezvoltarea acestei industrii şi folosirea materiei prime finale pentru dezvoltarea de conductori, semiconductori şi microcipuri şi, ca atare, a spus el, resursa aceasta va trebui să fie prelucrată în ţară.

Întrebat dacă a fost stabilită o locaţie unde ar urma să se înfiinţeze fabrica care să proceseze concentratul de cupru de la Roşia Poieni, Nicolae Ciucă a spus că autorităţile judeţene din Alba îşi doresc ca o astfel de uzină să fie realizată la Zlatna, unde “încă se mai poate beneficia de cunoaştere în domeniul respectiv”.

“Ştim cu toţii că la Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului şi este o opţiune pe care o luăm foarte serios în calcul”, a conchis Nicolae Ciucă.

Anterior acestei declaraţii, premierul Ciucă a anunţat joi, într-o postare pe Facebook, că Guvernul pregăteşte un memorandum prin care jumătate din profitul companiei CUPRU MIN nu va mai merge la bugetul de stat, ci va fi orientat către noi retehnologizări, menţionând că aproximativ 43 de milioane de lei vor susţine producţia companiei, fără să afecteze mediul.

“Am venit astăzi în Ţara Moţilor pentru a transmite mesajul ferm al Guvernului de susţinere a planurilor de dezvoltare ale acestei zone, prin investiţii şi locuri de muncă. Am fost la CUPRU MIN, la Abrud, am discutat cu managementul companiei, cel mai mare angajator din zonă, despre proiectele de retehnologizare şi modernizare. Aceste investiţii vor menţine în zona de profit compania şi vor oferi perspective concrete de dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă, prin valorificarea oportunităţilor de exploatare şi prelucrare a minereurilor neferoase din zonă”, a scris Ciucă pe Facebook.

Premierul a adăugat că încurajează conducerea societăţii să continue în această direcţie, menţionând că “viitorul aparţine noilor tehnologii prietenoase cu mediul”.

“Pregătim la nivelul Guvernului un memorandum prin care jumătate din profitul companiei CUPRU MIN nu va mai merge la bugetul de stat, ci va fi orientat către noi retehnologizări. Este vorba despre aproximativ 43 de milioane de lei care vor susţine producţia companiei, fără să afecteze mediul. Este îmbucurător să vedem cum o companie cu acţionariat integral de stat se menţine de câţiva ani buni în zona de profit şi că investiţiile realizate până acum au fost doar prin finanţarea proprie”, a mai arătat Ciucă.

Nu este pentru prima dată când se discută despre posibilitatea ca ceea ce se extrage din zăcământul de la Roşia Poieni să fie procesat în ţară şi să nu mai fie vândut, în ultimii ani în special în China, doar sub formă de concentrat de cupru uscat.

În 2017, ministrul Economiei de la acea vreme, Mihai Fifor, spunea, într-o vizită efectuată la Abrud, că dorinţa autorităţilor este să nu se mai vândă “pur şi simplu minereul”, ci să fie “dezvoltat în zonă”, acesta dând ca posibil loc de înfiinţare a unei uzine metalurgice oraşul Zlatna, din Apuseni.

Cupru Min, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea şi livrarea în forme specifice de resurse/rezerve de minereu cuprifer din perimetrul minier Roşia Poieni. Concentratul extras de Cupru Min este dintr-un zăcământ de tip porfiric, care, pe lângă cupru, conţine şi alte metale.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinistrul Lucian Bode: ”Astăzi, protejarea graniţelor României înseamnă protejarea graniţelor Uniunii Europene”.
Articolul următorDeputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare: ”În momentul de față, UDMR este în afara Guvernului foarte clar prin acțiunile pe care le-a făcut”