Zeci de bebeluși și mamele lor îndură frigul, în Maternitatea Bega din Timișoara. Imaginile din spitalul lăsat fără căldură sunt dramatice, iar nou născuții au fost luați de lângă mame și mutați în incubatoare. Au fost și 16 grade în saloane, iar pacientele au primit saci de dormit, pături și pilote groase. Între timp, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, promite pentru a doua oară că problema încălzirii va fi rezolvată. 

În total, peste 50 de mii de familii stau în aceste momente în frig, iar situația este disperată și în spitalele de pediatrie, județean și municipal. 

În maternitatea Bega din Timișoara au fost, noaptea trecută, 16 grade, iar nou născuții au fost luați de lângă mame și ținuți în incubatoare. În saloane, au fost aduse pături, pilote groase și saci de dormit ca femeile internate să poată face față frigului.

În aceeași situație sunt și pacienții internați la Spitalul județean.

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat pe pagina sa de socializare, pentru a doua oară, că a rezolvat problema căldurii și că un furnizor a semnat deja contractul. În calorifere va fi din nou căldură însă, doar până luni. Președintele Consiliului Județean, Alin Nica, spune că există și alte soluții.

Din păcate, lipsa căldurii a dus și la decesul unui locuitor din oraș. Acesta a murit noaptea, intoxicat cu gaz, iar fiica sa a ajuns în stare gravă la spital. Cei doi locuiau într-un apartament și au lăsat aragazul pornit pentru a se încălzi.

Florin Cîțu spune că primarul Timișoarei ar trebui să vină cu explicații după tragedia din cauza situației critice în care a ajuns orașul din cauza lipsei apei calde și căldurii.

„Primăria Timișoara ar trebui să vină cu explicații. Există un primar care e gestionarul situației, a fost ales, sunt sigur că atunci când a fost ales a venit cu promisiuni și a explicat cu ce soluții va veni.

Cred că ar trebui să vedem ce s-a întâmplat acolo, dar bineînțeles că astfel de tragedie n-ar trebui să se întâmple, ar trebui răspunsurile să le luam de acolo”, a spus Florin Cîțu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentUrsula von der Leyen, mesaj despre PNRR-ul României: ”Vești bune”
Articolul următorLegile puterii | Alin Nica: Dominic Fritz nu a făcut niciun fel de provizii. S-a zgârcit la tărâțe și a pierdut la grâu – SOLUȚIA pentru FRIGUL din Timișoara