Aparent, cine va fi șef la PNL în următorii ani este doar un joc cu miză pentru liberali. În realitate, ne privește pe toți. Nu poate fi liniște la guvernare dacă PNL va continua lupta surdă pentru putere în interior. Este de ajuns că USR-Plus face opoziție propriului guvern. Nu este cazul să vedem iar facțiuni din partid că lansează atacuri din tranșee sau că duc un război proxy pentru zone de influență. Deja adversitatea dintre Cotroceni și actualul leadership al PNL sau dintre cei doi poli de putere din partid afectează credibilitatea însăși a guvernării, cu pagube irecuperabile până la următoarele alegeri. PSD nu trebuie decât să stea pe margine, să privească la spectacol și să câștige și alegerile parlamentare din 2024. Liberalii i-ar face sârguincioși  toată munca.

Intrarea oficială în cursă a premierului Cîțu dă o șansă limpezirii apelor în partid. Două săbii în aceeași teacă nu încap nicăieri, darmite într-un partid aflat la guvernare.

Este clar că premierul și-a cântărit bine șansele și nu a riscat intrarea în cursă fără să fie sigur că există masă critică suficientă să încline voturile în favoarea sa. Mesajul a fost corect dat, promițându-le nehotărâților din partid 8 ani de guvernare, așadar acces la resurse. S-a asigurat că lideri cu greutate sunt în spatele său la propriu când face anunțul și că Emil Boc dă tonul uralelor victoriei cu anunțul că el, Cîțu, va câștiga. S-a asigurat că taie din fașă speranțele liberalilor care sperau într-o a treia candidatură, de ce nu, a lui Emil Boc. Primarul Clujului a spus răspicat că nu este interesat de nicio funcție.

Văzută din exterior, competiția liberală pare deja o luptă inegală. Premierul are deja o masă de susținători cu greutate în partid, are trecere la Cotroceni și are pâine și cuțitul în materie de împărțire a resurselor sau a funcțiilor. PNRR, bugetul țării, banii din PNDL pentru baronii locali. Totul este în pixul premierului. Puțin probabil ca PNL să-i tragă preșul de sub picioare și să încerce să-l demită prin moțiune de cenzură, cum a făcut Dragnea cu Grindeanu.

Zilele următoare sunt decisive pentru poziționările în partid. Intrarea în forță a premierului în competiție  ar putea răsturna masa de nehotărâți în favoarea sa. Cu puțină strategie de deschidere a ușilor pentru dialog cu cei de la baza partidului, Florin Cîțu ar putea bascula voturile în favoarea sa. Nu contează cine este cel mai iubit în partid, ci cine poate oferi bani sau funcții în perioada următoare.

Ludovic Orban are nevoie de o mișcare de contrabalansare a loviturii de imagine pe care a dat-o Florin Cîțu prin anunțul candidaturii. Are nevoie de cel puțin un lider important care să anunțe public că-l susține, așa cum a făcut Emil Boc pentru Cîțu. Deocamdată, cei care-l susțin au rămas în anonimat și niciunul nu și-a asumat până acum o susținere pe față. Este momentul ca ei să facă un pas în față, nu să aștepte prudenți rezultatul de la congres.

Meciul continuă. Deocamdată, este 1 la 0 în favoarea ulțimului intrat pe teren.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentIa pastila SRS. PSD nu vrea discriminări, dar aprobă discriminarea
Articolul următorCha Cha Litix, ep. 1. Specialist BNR, discurs edificator