O piața de capital dezvoltată este imaginea unei economii puternice, atenționează deputatul PNL Gabriela Horga.
Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege care prevede cote de impozitare mai mici pentru câștigurile la bursă: 1% pe investiţiile mai mari de un an şi 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% cât este impozitul astăzi. Proiectul prevede și reținerea impozitelor la sursă, o simplificare importantă pentru investitori.
În perioada în care eram studentă, am făcut practică în două societăți de investiții financiare și am văzut cum se poate investi pe bursa românească. Am constatat, din propria experiență, că avem nevoie de o simplificare a legislației în domeniu pentru a reuși atragerea tinerilor și a micilor investitori, a celor cu economii care vor un randament decent la acestea.
Astăzi, în calitate de parlamentar, am făcut un pas decisiv pentru a avea un cadru legislativ care să stimuleze implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească.
Am inițiat acest proiect împreună cu colegii mei, Sebastian Burduja (PNL), George Tuță (PNL) și Claudiu Muresan (USR), fiind susținut de parlamentari din toate partidele. Camera Deputaților este for decizional iar proiectul va fi trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Românii vor putea să investească mai ușor pe bursă și, dacă oamenii vor fi mai activi pe piața de capital, vom facilita accesul companiilor românești la finanțare, ceea ce va duce la dezvoltarea economiei.
Ne aliniem și noi cu celelalte piețe europene care încurajează și care deja oferă un tip de impozit foarte scăzut pentru investiție. Și în România trebuie încurajate investitorul și investiția, mai ales pe piața de capital și BVB care oferă, în primul rând, transparență.
Acest proiect este rezultatul consultării cu piața, cu toate părțile implicate, cu Bursa de Valori București, ASF, Asociația Administratorilor de Fonduri din România, Asociația Română a Băncilor, Asociația Brokerilor, Ministerul de Finanțe și vedem că deschiderea clasei politice și parteneriatul cu mediul privat poate duce la îmbunătățiri legislative concrete.
Pe lângă servicii financiare accesibile, România are nevoie și de cetățeni educați în sensul folosirii acestora. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, recent, și legea noastră pentru instituirea zilei de 11 aprilie ca Ziua Educației Financiare.
Mulțumiri colegilor deputați pentru votul de astăzi!
Sursa: Realitatea Din PNL