Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a vorbit despre drepturile consumatorilor români care vor fi mai bine protejate odată cu aplicarea noilor reglementări stabilite în Guvern, adaptate standardelor pieței unice europene în continuă dinamică și respectării practicilor comerciale concurențiale.
“Am stabilit un mecanism procedural prin care consumatorii români care se consideră prejudiciați să poată apela și să fie reprezentați de entități ale statului în cadrul procedurilor judiciare colective. Mai exact, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și alte entități calificate în domeniu vor avea pârghiile necesare prin care să introducă acțiuni în reprezentare în apărarea drepturilor consumatorilor români.
Până acum, atunci când considerau că le sunt încălcate drepturile, consumatorii puteau să se îndrepte către ANPC sau să acționeze în instanță. După introducerea noilor reglementări, ei vor putea să apeleze la aceste entități calificate, care vor acționa în nume colectiv, atât pe piața națională, dar și la nivelul altor state membre ale Uniunii Europene, prin acțiuni transfrontaliere. Aceste entități se vor putea adresa direct instanțelor de judecată și nu doar autorităților publice abilitate să supravegheze şi să sancționeze cazurile de încălcare a drepturilor consumatorilor și vor putea solicita în numele și pentru consumatori inclusiv despăgubiri, înlocuirea sau repararea produselor defecte sau neconforme, reducerea prețului sau rambursarea prețului plătit ori încetarea unui contract.“, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
De asemenea, în Guvern s-au instituit noi soluții pentru consolidarea poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse agricole și alimentare și combaterii practicilor comerciale neloiale.
“Vrem să ne asigurăm astfel că cetățenii români au acces la produse de calitate și le sunt apărate, în mod legitim, drepturile de consumatori atât pe piața internă, cât și pe cea europeană.“, a mai menționat premierul.
Sursa: Realitatea Din PNL