Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a efectuat o vizită lucru în Vrancea și în Timiș.
Lucian Bode: „Am avut o zi plină în județele Vrancea și Timiș, unde am onorat două invitații, la două evenimente de marcă. La Focșani, am participat la un eveniment organizat de către Ministerul Apărării Naționale, în care am cinstit una dintre cele mai renumite brigăzi ale Armatei României – Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor’’, care a celebrat 140 de ani de la înființare. Apoi, am continuat ziua la Timișoara, unde am participat la Conferința Smart Diaspora 2023, un eveniment care creează punți de legătură între universitari și cercetători români indiferent unde se află, un eveniment care încurajează inovarea și antreprenoriatul”.
„Totodată, am avut întâlniri cu cele două filiale liberale, cu oameni determinați să pună umărul la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Guvernarea liberală susține administrațiile locale să facă performanță. Contează proiectele cu care acestea vin în fața românilor pentru a-i convinge că modelul liberal de dezvoltare este unul de succes. Acolo unde există administrații liberale, se vede diferența. Bugetele locale sunt orientate către susținerea investițiilor pentru că doar acestea aduc plus valoare și dezvoltă comunitățile”, a spus liberalul.
Acesta a precizat că „există fonduri europene, programe guvernamentale care pot fi accesate de către administrațiile locale și mă bucur să constat că în cele două județe aceste instrumente sunt folosite și dau rezultate. În acești ani de guvernare, am reușit să schimbăm modelul dezvoltării economice: de la unul bazat preponderent pe consum, către unul bazat mai mult pe investiții. Anul 2022 a fost unul pe creștere, cu cel mai mare volum de investiții străine, iar acest parcurs trebuie consolidat”.
„PNL este decis să continue să promoveze politici prietenoase cu mediul privat care să vizeze despovărarea administrativă a mediului de afaceri. Anul acesta va fi unul de construcție pentru toți liberalii: construcție la guvernare și construcție internă. Proiectul liberal va fi câștigător doar dacă ne asumăm politici de dezvoltare curajoase și dacă venim în fața electoratului cu oameni credibili și proiecte bune pentru comunitate”, a transmis Lucian Bode.
Sursa: Realitatea Din PNL