Purtătorul de cuvânt al PNL – Ionuţ Stroe a anunţat că Biroul Politic Naţional al partidului a decis, în şedinţa de marţi, ca cei care coordonează echipele de campanie ale formaţiunii la alegerile europarlamentare, locale şi prezidenţiale să fie Rareş Bogdan pentru europarlamentare, Florin Roman pentru locale şi Dan Motreanu pentru cele prezidenţiale.
„PNL, în şedinţa structurii centrale de conducere, a luat câteva decizii importante. Prima dintre ele este o decizie referitoare la stabilirea coordonatorilor echipelor de campanie ale Partidului Naţional Liberal.
În ceea ce priveşte alegerile locale, vicepreşedintele Florin Roman va asigura conducerea echipelor de campanie. Pentru alegerile europarlamentare, şef al echipelor de campanie va fi domnul europarlamentar şi prim-vicepreşedinte Rareş Bogdan, iar în ceea ce priveşte proiectul prezidenţial, pe care evident ni-l dorim şi pentru care încă de pe acum ne pregătim, domnul prim-vicepreşedinte Dan Motreanu va asigura conducerea echipelor de campanie”, a explicat Ionuţ Stroe, la finalul BPN al PNL de marţi, de la Parlament.
Sursa: Realitatea Din PNL