Este declarația momentului cu doar o zi înainte ca președintele Klaus Iohannis să îi primească pe liderii europeni la Cotroceni! Al doilea om în stat, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj clar de susținere pentru susținerea președintelui: România poate ajunge să conducă Alianța Nord Atlantică.
„România poate aspira azi să conducă cea mai puternică alianță militară defensivă din istorie. Anunțul candidaturii președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de Secretar General al NATO trebuie privit ca un demers al României, pe care toți trebuie să-l susținem, ca expresie a rolului crucial pe care îl joacă țara noastră astăzi”, a spus Nicolae Ciucă.
„Marcăm 20 de ani de la ceremonia oficială de admitere a României în NATO, când tricolorul nostru a fost arborat la sediul din Bruxelles al Alianței. Integrarea a fost aspirația firească și legitimă a țării pentru democrație și libertate, pentru regăsirea locului nostru în marea familie euro-atlantică. Actualul context internațional dominat de invadarea Ucrainei de către Rusia lui Putin ne arată cât de mult contează apartenența la NATO.
Protecția oferită de cea mai puternică alianță militară defensivă din istorie ne-a adus stabilitate democratică. După două decenii, am devenit un pilon de securitate în regiune și un partener de încredere pentru aliații noștri.
Un dicton latin spune că cei care doresc pacea trebuie să fie pregătiți de război. Dacă suntem responsabili, dacă suntem pregătiți să ne apărăm cetățenii, dacă suntem uniți și determinați, vom putea descuraja războiul.
Cariera mea militară s-a ghidat mereu după aceste valori. Am depus un jurământ să îmi apăr patria și să fiu în slujba românilor. E ceea ce continui să fac de atunci, în fiecare zi”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL