Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, intervine în scandalul legii care va permite suspendarea permisului șoferilor care refuză testarea antidrog în cadrul controalelor poliției. Ionuț Stroe susține că un om de bun-simț și bine intenționat nu are de ce să refuze testarea care îi oferă posibilitatea să arată că nu e drogat.

”Un șofer care refuză din principiu testarea îmi ridică un mare semn de întrebare. Niciodată nu am refuzat testul cu fiola sau să fi cerut să merg la spital pentru recoltare de probe. Pentru că niciodată nu am avut ceva de ascuns sau vreo temere legată de testare.

Când ne urcăm la volan, trebuie să fim conștienți că suntem responsabili atât de viața noastră, cât și a celorlalți de pe șosele.

Mai mult decât atât, a fost introdusă acea limită de 72 de ore pentru suspendarea permisului, până la care statul are obligația să realizeze analize de laborator, altfel permisul este returnat posesorului. Așadar, chiar și în ipoteza puțin probabilă să ai un fals pozitiv, ai 72 de ore la dispoziție să îți dovedești nevinovăția.

Teoriile conform cărora aceste teste vor ieși pozitive de la un simplu Nurofen se bazează pe cazuri extreme și foarte rare. Dacă noi, cei curați, cădem pradă acestora nu facem altceva decât să îi protejăm pe aceia care consumă droguri și se urcă la volan.

Iar dacă vorbim despre acuratețea acestor teste, eu cred că în această eră a tehnologiei este absolut necesar sa folosim aparate și teste de calitate, cum se întâmplă în alte țări, pentru a nu mai lăsa posibilitatea acestor inconștienți să pună la îndoială și să evite testarea, scrie Ionuț Stroe pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMINISTRUL DE INTERNE, CĂTĂLIN PREDOIU, REACȚIONEAZĂ
Articolul următorIOHANNIS CONDAMNĂ TENTATIVA DE ASASINAT ASUPRA LUI DONALD TRUMP. CE I-A TRANSMIS PREȘEDINTELE ROMÂNIEI