Invitat, cu surle și trâmbițe, la un festival dintr-o comună din Olt, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a dat nas în nas cu furia poporului care, supărat că a confiscat și politizat festivalul, l-a “onorat” cu huiduieli.

Mircea Geoană, cetățean de onoare al localității oltene Colonești de pe timpul când era președinte al Partidului Social Democrat, a fost primit nu cu urale, ci cu huiduieli ca la ușa cortului de oamenii revoltați că ediția jubiliară, a XX-a, a Festivalului Călușăresc „Ilie Martin”, a fost politizată prin prezența acestuia. 

Și, de parcă nu era de ajuns pentru oamenii care își doreau să petreacă la eveniment, și nu să asculte discursul pompos al numărului 2 din NATO, cel care se visează candidat la funcția supremă în stat, au avut de înfruntat și furia lui Nicolae Stan, Bulă, cum îl știu localnicii, primarul en-titre al comunei Colonești, de la Revoluție și până în prezent. 

 
 

VEZI VIDEO AICI

“Am mai fost la acest formidabil festival, la edișia  a șaptea, și acum, când m-a invitat domnul primar, am răspuns prezent. Sunt cetățean de onoare al Coloneștilor și asta e o mare mândrie”, a spus, inițial, secretarul adjunct al NATO, după care primarul din Colonești, Nicolae Stan, i-a smuls microfonul pentru a-i certa pe localnici.

 
 

“Dragii mei, cei care îl huiduiți, duceți-vă la PSD, acolo la Slatina, că-i găsiți acolo. Nu vă este rușine? Vine al doilea om în lumea asta, în comuna noastră, cetățean de onoare… Să vă fie rușine la cei de acolo, că vă cunosc, că mă cunoașteți.

Am 73 de ani și 60 pe cartea de muncă, dar nu mi s-a întâmplat așa ceva. E un mare om politic. Și poate viitorul președinte al României, ascultați la Stan aici. Nu fac politică, dar m-ați supărat rău de tot”, a răbufnit primarul.

 

Articolul precedentCIUCĂ, MESAJ DE ZIUA AVIAȚIEI ROMÂNE: UREZ ÎNTREGULUI PERSONAL AVIATIC DIN ROMÂNIA MULT SUCCES ÎN ACTIVITATEA LOR LA ÎNĂLȚIME ȘI CER SENIN!
Articolul următorJOE BIDEN ANUNȚĂ CĂ NU VA MAI CANDIDA PENTRU UN AL DOILEA MANDAT