Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă, despre planul lui George Simion prin care promite case la preţuri mici că asistăm în plină zi la o înşelătorie cât casa. El arată că ”George Simion şi AUR nu vor da nici apartamente, nici credite ieftine, nu pentru că nu vor avea puterea, ci pentru că este imposibil şi totul e o schemă de tip CARITAS”.

Liberalul spune că toate temele şi subiectele inventate de George Simion şi AUR sunt create pentru a deraia România de pe drumul european, pentru a diviza şi inflama societatea, iar asta ajută doar „Marele Urs de la Est, prietenul nevăzut al tov. Simion”.

”Asistăm în plină zi la o înşelătorie cât… casa. George Simion şi AUR nu vor da nici apartamente, nici credite ieftine. Nu pentru că nu vor avea puterea, ci pentru că este imposibil şi totul e o schemă de tip CARITAS de păcălit oameni nevoiaşi. O schemă frauduloasă de tip: dă-mi datele personale ca să-ţi vând aer. Nimeni nu se întreabă unde ajung acele date şi ce face AUR cu ele!”, scrie Ionuţ Stroe într-o postare pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor îl acuză pe ”tovarăşul Simion că s-a specializat în păcălit oameni. Iar acum se joacă cinic cu emoţiile şi visurile unor oameni de a-şi cumpăra o locuinţă”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMINISTRA JUSTIȚIEI, ALINA GORGHIU, DESPRE AGRESIUNILE SEXUALE ASUPRA MINORILOR: “VICTIMELE MERITĂ PROTECȚIE ȘI JUSTIȚIE”
Articolul următorRAREȘ BOGDAN ÎI RĂSPUNDE DIRECT ELIANEI LASCONI