Președintele Comisiei Juridice a Senatului, Cristian Niculescu Țâgârlaș, a fost aplaudat intens de parlamentarii moldoveni la finalul discursului susținut în plenul Parlamentului de la Chișinău cu ocazia ședinței festive consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.
O delegație a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României, condusă de președintele Augustin-Cristian-Ţâgârlaş- Niculescu, se află într-o vizită oficială la Chișinău, Republica Moldova, la invitația doamnei Veronica Roșca, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova.
La invitația organizatorilor, senatorul Augustin-Cristian-Ţâgârlaş-Niculescu a susținut un discurs în care a subliniat că: „Astăzi, când celebrăm 30 de ani de la momentul adoptării legii supreme a Republicii Moldova, într-un context geo-politic extrem de dificil, putem afirma cu tărie că Republica Moldova este un stat independent și suveran, patria comună și indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, un stat care recunoaște și garantează dreptul tuturor la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase. Urmând calea României, Republica Moldova a pornit cu determinare și încredere pe drumul aderării la Uniunea Europeană. Nu e un drum simplu, dar noi, românii, ne-am asumat misiunea de a fi parteneri cu poporul moldovean pe acest drum. Punem la dispoziția Moldovei toată experiența noastră acumulată în cei 17 ani de când suntem membri cu drepturi depline în familia europeană.
În calitate de președinte al Comisiei Juridice din Senat, am avut deja mai multe întâlniri cu reprezentanții legislativului din Republica Moldova pe tema adaptării legislației la normele europene și am oferit toată expertiza pe care o avem pentru a ajuta Republica Moldova să se integreze cât mai repede în Uniunea Europeană. Vom continua să sprijinim eforturile de integrare ale Moldovei și îmi doresc din tot sufletul ca în cel mai scurt timp și Republica Moldova să fie membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Spre deosebire de alți oameni politici, eu mă consider și moldovean și nu pot niciodată uita că prin descălecarea lor în Țara Moldovei, Dragoș și Bogdan au dus cu ei un strop din sufletul Maramureșului și în Moldova. “
Sursa: Realitatea Din PNL