Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că una dintre cele mai importante investiții din sectorul energetic este marea termocentrală pe gaz de la Mintia.

1,4 miliarde euro, 1700MW putere instalată

”Va fi cea mai mare centrală de acest tip din Uniunea Europeană. Termenul de punere în funcțiune este 2026, iar lucrările în teren avansează în ritm accelerat. Deja au fost livrate turbinele, cele mai mari de acest tip din țară. Transgaz lucrează la magistrala care va conecta viitoarea termocentrală la sistemul național de transport gaze.

Alături de secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, am avut o întâlnire la Palatul Victoria cu investitorii, trecând în revistă stadiul lucrărilor și avizelor, precum și măsurile pe care le putem lua împreună pentru a ne asigura finalizarea la timp a acestui obiectiv strategic de investiții.

La Mintia, din 2027, anticipăm să livrăm gazele românești din Marea Neagră. Așadar, vom avea mai multă producție de energie în bandă, deci sigură, la un preț competitiv și mai “verde” decât producția pe bază de cărbune (la Mintia fosta termocentrală se baza pe acest tip de resursă).

Plus locuri de muncă și dezvoltare locală. Este exact genul de proiect pe care ni-l dorim realizat rapid pentru toți românii, iar mai multă energie produsă în țară va însemna facturi mai mici pentru gospodării și competitivitate mai mare pentru mediul privat românesc. Înainte, împreună.”, a declarat liberalul Sebastian Burduja.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRALUCA TURCAN APĂRĂ CONTRIBUȚIA PNL LA DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI
Articolul următorPREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A NUMIT JUDECĂTORI ȘI PROCURORI ÎN FUNCȚIE