Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat la Forumul Studenților Români de Pretutindeni.

”Ca fost student în străinătate, cunosc foarte bine acest sentiment. Atât ca student, cât și în activitatea mea în instituțiile internaționale, gândurile mi-au fost mereu la România, o țară pe care am lăsat-o în urmă cu multe probleme nerezolvate.

Experiența mi-a arătat că, deși educația și formarea profesională într-un mediu internațional sunt valoroase, adevărata împlinire vine din posibilitatea de a contribui la construirea unei Românii mai bune. Îmi doresc ca tot mai mulți tineri să aleagă să se întoarcă acasă și să își pună cunoștințele și abilitățile în slujba țării.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să construim împreună o Românie a șanselor și oportunităților, o țară care să ofere tinerilor motive reale de a se întoarce și de a rămâne. Avem nevoie de un mediu economic și social care să valorifice potențialul acestor tineri, să le ofere perspective clare și să îi sprijine în demersurile lor. O țară care să le ofere încredere în forțele proprii și respectul cuvenit.

Viitorul României depinde de capacitatea noastră de a atrage și de a menține acasă tinerii bine pregătiți, din toate domeniile, pentru ca aceștia să devină parte activă din transformarea țării într-un loc de care să fim mândri și în care să ne bucurăm să trăim. Când vorbim despre atuurile României, să nu uităm că oamenii, cum sunt acești tineri, reprezintă cea mai valoroasă resursă.”, a declarat liberalul Sebastian Burduja.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentALINA GORGHIU, DUPĂ REȚINEREA LUI ALFRED BULAI: “INFRACȚIUNILE SEXUALE SUNT ABSOLUT ODIOASE. ASTĂZI SOCIETATEA A PRIMIT UN MESAJ BUN”
Articolul următorFINALA PREZIDENŢIALĂ. NICOLAE CIUCĂ SPUNE CĂ SE VA AFLA ÎN TURUL AL DOILEA ALĂTURI DE MARCEL CIOLACU