Doi fugari periculoși, unul pentru trafic de minori și celălalt pentru trafic de droguri, au fost aduși în România pentru executarea pedepselor.
Alți doi fugari periculoși au fost aduși în noaptea de joi spre vineri în România pentru a-și executa pedepsele pentru trafic de minori, respectiv trafic de droguri. Ministra Justiției, Alina Gorghiu, precizează că în primele șase luni din acest an s-au constituit aproape 1200 de dosare privind traficul de persoane și minori, iar până acum, în acest an, au fost aduși în țară peste 530 de fugari. Andreescu Ionel a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de minori. A fost adus din Marea Britanie, unde a fugit după ce justiția din România l-a condamnat pentru că a exploatat persoane vulnerabile. Arcăleanu Vasile, adus din Olanda, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni pentru trafic de droguri de mare risc. „M-am văzut chiar ieri cu omoloaga din Regatul Unit, Shabana Mahmood. Și am discutat despre acest subiect. Traficul de persoane este infracțiunea nr. 1 în cooperarea noastră cu Regatul Unit. Statistica arată că, anual, peste 500 de copii români devin victime ale traficului de persoane. În primele 6 luni ale anului 2024, avem aproape 1200 de dosare active privind traficul de persoane și minori. 235 de dosare sunt noi. România are din mai o Strategie Națională privind combaterea traficului de persoane (2024-2028). Ajutăm cum putem victimele. Ministerul Justiției oferă vouchere victimelor infracțiunilor, inclusiv pentru traficul de persoane. Mulțumim partenerilor britanici. Sunt un mare sprijin în lupta noastră împotriva crimei organizate și sunt țara nr. 1 când vine vorba de predarea fugarilor. 140 de fugari au fost aduși de acolo în primele 8 luni ale lui 2024”, a transmis ministra Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Realitatea de Arges