Deputatul PNL Adrian Cozma a declarat, marţi, că în interiorul forurilor de conducere ale partidului nu s-a discutat despre varianta ca preşedintele Klaus Iohannis să fie inclus pe listele pentru alegerile parlamentare.
Cozma a fost întrebat cum vede posibilitatea ca preşedintele Iohannis să demisioneze înainte de a-şi termina mandatul şi să deschidă lista de candidaturi pentru PNL la Senat şi dacă s-a discutat în partid acest scenariu.
“Nu am discutat în cadrul partidului despre o asemenea posibilitate. Pot să vă spun că 20 de filiale au trimis listele de candidaţi la partid pe această temă şi pe niciuna din aceste liste nu apare numele preşedintelui. Nu ştiu de unde a apărut această informaţie, dar vă pot spune cu certitudine că noi nu am discutat despre posibilitatea ca preşedintele sau despre dorinţa preşedintelui de a candida la alegerile parlamentare”, a afirmat parlamentarul liberal, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că, în cazul în care Iohannis ar dori acest lucru, PNL l-ar putea include pe listele pentru alegerile parlamentare.
“Eu cred că PNL, având în vedere parteneriatul pe care l-a avut cu preşedintele României, dacă preşedintele şi-ar dori asta, preşedintele fiind în două rânduri de alegeri cel mai votat om politic, e clar că ar putea avea loc, dar asta este o discuţie care trebuie să aibă loc. (…) Nu există acest subiect în partid. Azi avem şedinţă, un Birou Politic Naţional, dar eu spun că în partid nu s-a discutat”, a susţinut deputatul liberal, care este şi vicepreşedinte al PNL.
Sursa: Realitatea Din PNL