Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seară, la B1 TV, că prelungirea stării de alertă, după 15 iulie, este „aproape iminentă” iar Guvernul estimează că în următoarele 14 zile se vor înregistra între aproximativ 500 și 700 de noi cazuri de COVID-19 în România.
„În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție fluctuantă, cu creșterea numărului de cazuri, poate un 500, 600, 700, cu alternanță, în funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare, dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă.
Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți de la 1 iulie să mai facem altele, dar evoluția nu ne-a permis, amănând măsurile de relaxare. Acestea depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. Sunt niște reguli foarte simple pe care le repetăm de la începutul acestei pandemii”, a afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății mai spune că este posibilă instalării carantinei la nivel local, dar că izolarea cazurilor noi sau a focarelor este mai importantă.
„La nivel local e posibilă carantinarea unor anumite localități, unor anumite regiuni, dar în general e mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie în izolare își consumă boala cele două săptămâni, nemergând în mediul său, nu face acea transmitere și se închid focarele. Este o regulă foarte simplă. În momentul în care nu acceptăm, mergem și facem acele distracții la mare, fără a păstra vreo regulă de distanțare, fără portul vreunei măști, e normal că toți cei care se întorc de acolo în teritoriu să constituie…”, a explicat oficialul din Guvern, la postul B1 TV.