Imediat după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor, Crin Antonescu, a acordat un interviu la cald echipei Realitatea Plus. Candidatul alianței a răspuns întrebărilor reporterilor și a Ancăi Alexandrescu cu privire la rezultatele parțiale ale votului românilor și ce se va întâmpla cu actuala clasă politică românească în urma cutremurului cauzat de rezultatele de la urne.
Realitatea Plus: În primul rând ce se întâmplă cu votul din diaspora, va înclina sau nu balanța? Sunt două sondaje, într-unul sunteți la egalitate cu Nicușor Dan, în celălalt îl depășiți cu 2 procente.
Crin Antonescu: Este evident că ne aflăm într-o marjă de eroare, este evident că este o luptă strânsă. Experiența ne spune tuturor, mie în orice caz, că nu putem să clamăm victorii sau să facem aprecieri asupra rezultatului până nu numărăm ultimul vot. Bineînțeles că voturile din diaspora, care sunt numeroase, 900.000 sau mai bine, au o pondere importantă și este normal să fie așa. Pentru că în diaspora trăiesc cel puțin un sfert dintre cetățenii români astăzi și atunci mi se pare normal ca votul lor, care este exact ca votul nostru, să conteze, să fie important, mai ales într-o luptă atât de strânsă. Da, contează diaspora, nu s-au făcut sondaje, nu s-a făcut exit poll, nu am idee exact cum au mers lucrurile în diaspora, dar până nu le numărăm pe toate nu putem ști nimic.
Realitatea Plus: Ați înțeles ceva din acest vot? Că din cel din 24 noiembrie pare că această coaliție de guvernare nu a înțeles. Acum a înțeles ceva din acest vot?
Crin Antonescu: O să fac probabil considerații atunci când vom ști rezultatul exact pe ceea ce vedem pe sondaje, pe exit polls, pe aprecierile generale și pe atmosfera generală din campanie. Eu aș vrea să salut mai întâi faptul că un număr mare de români au venit la vot. Asta este un lucru bun pentru democrație, pentru încrederea oamenilor în democrație și sigur este un semnal pentru politicieni și mai ales pentru cel care va fi câștigătorul acestei curse, că totul ține de speranțele, de așteptările, de frustrările oamenilor, lucruri care sunt materia primă cu care politicienii și președintele în orice caz vor trebui să construiască în anii următori acțiunea lor politică.
Anca Alexandrescu: Nu aveți niciun semn de întrebare vizavi de acest scor. La trei partide care la 1 decembrie au făcut majoritatea în parlament este mai puțin de jumătate în faor 5 luni de zile. Asta nu vă spune nimic?
Crin Antonescu: Îmi spune. Chestiunea este însă una pe care să o analizeze partidele. Eu am știut din capul locului, intrând în această cursă, că există avantaje pentru candidatul acestor partide, avantaje de natură logistică, organizatorică, financiară, dar există și dezavantajul unei erodări puternice care s-a simțit încă de la votul pentru parlamentare și care sigur e și consecința a ceea ce numeau trauma din societatea românească, nemulțumirea pentru anularea alegerilor din iarnă, și așa mai departe. Eu am asumat această candidatură și cu bune și cu rele, ca să spun așa, am spus, și spun și acum, dacă voi pierde va fi vina mea, dacă voi câștiga va fi meritul tuturor, cum spun antrenorii la fotbal uneori, tot ce pot să vă asigur este că am încercat, și cred că în bună măsură am reușit să comunic cu cetățenii români în legătură cu opțiunile mele, cu planurile mele, cu personalitatea mea, dincolo de susținerea acestor partide. Cred că mi-am făcut în această campanie, până în acest moment, datoria în sensul în care am făcut cât puteam mai mult și mai bine să fac, și rămâne să vedem dacă ea va continua într-un tur doi care se anunță foarte greu sau dacă nu.
Anca Alexandrescu: Mă așteptam să spuneți că acest rezultat pe care îl vedem în această seară ne transmite faptul că e nevoie de o schimbare totală a clasei politice românești și a modului de a face politică.
Crin Antonescu: Doamna Alexandrescu, de o schimbare semnificativă, nu aș spune totală, măcar pentru că nu e posibil. De o schimbare semnificativă a modului de a face politică, da, perfect de acord, e nevoie, am susținut și eu acest lucru și de mult, dinainte de a candida. De o schimbare totală a clasei politice nu poate fi vorba, pentru că nu este realist, nu e posibil. Schimbarea comportamentului, da, schimbarea acestei clase politice, nu, nu se poate deocamdată, pentru că alta nu avem, asta este, cu putere, cu opoziție. Cred însă că va fi în sarcina viitorului președinte să impună un nou model, să impună prin toate mijloacele sale de comunicare, de convingere, de influență, în sens licit, în sens transparent, să impună această schimbare despre care vorbeați dumneavoastră și cu care sunt întrutotul de acord, o schimbare a modului de a face politică, a comportamentului, a valorilor, a criteriilor.
Anca Alexandrescu: Și totuși, cei 12% care l-au votat pe Victor Ponta, luând voturi de la un partid care v-a susținut în această alianță, nu vă spun absolut nimic? Pentru că nu cred că domnul Ponta a fost votat pentru că este iubit, ci pentru că cei de la PSD și poate PNL au fost nemulțumiți de ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile cu conducerea lor, cu partidele lor.
Crin Antonescu: Eu nu știu de unde au provenit voturile fiecărui candidat, nici măcar ale mele. Caută vor fi, nu am de unde să știu exact cine le-a dat, eu personal, asta este simpla mea părere, greu pot să înțeleg cum cineva, indiferent pe cine a fost supărat, ar putea vota un trădător total ca Șomnul Ponta, dar voturile sunt voturi, trebuie să respectăm opțiunea oamenilor și nu avem ce face altceva. Nu știu dacă voturile sunt de la PSD, nu știu dacă voturile sunt de la suveraniști, de la nehotărâți, de la PNL chiar cum spuneți, nu am unde să știu acest lucru, îmi imaginez greu de ce l-ar crede cineva pe cineva ca domnul Ponta, dar asta este rezultatul urnelor. Domnul Ponta oricum a eșuat în încercarea de a șterpeli, ca să folosesc acest cuvânt, și culoarul suveranist, și votanții suveranisti, și votanții PSD-iști în același timp. A ciupit, cum a făcut toată viața lui. În acest moment cred că putem spune că e în afara cursei.
Sursa: Realitatea Din PNL













