Ambasada Ucrainei din București a deschis Cartea de Condoleanțe în memoria victimelor atacului devastator lansat de Rusia asupra capitalei Kiev, în noaptea de 17 iunie 2025. Cel puțin 23 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 134 au fost rănite în timpul asaltului cu rachete balistice și drone kamikaze.

În semn de solidaritate, președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj oficial către autoritățile ucrainene. Acesta și-a exprimat compasiunea pentru victime și familiile acestora și a condamnat comportamentul agresiv al Rusiei, declarând că România va sprijini Ucraina „atât timp cât va fi necesar”.

Scrisoarea a fost publicată de Ambasada Ucrainei, care a anunțat că a primit numeroase mesaje de condoleanțe din partea cetățenilor și oficialilor români. În mesajul său, Nicușor Dan a subliniat că „Rusia continuă să sfideze dreptul internațional și dă dovadă de cruzime, fără intenții reale de pace”.

Atacul asupra Kievului a fost unul dintre cele mai intense de la începutul conflictului, fiind lansate peste 440 de drone și 32 de rachete. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit acțiunea „terorism pur” și a cerut un răspuns ferm din partea comunității internaționale.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRAREȘ BOGDAN: EUROPA ESTE SUB AMENINȚARE. CINE AFIRMĂ CĂ NU TREBUIE INVESTIȚII PENTRU APĂRARE ESTE RUPT DE REALITATE SAU FACE JOCURILE KREMLINULUI, ALE IRANULUI…
Articolul următorSORINA PINTEA CERE SUSPENDAREA PEDEPSEI LA CINCI ZILE DE LA ÎNCARCERARE. CE MOTIV A INVOCAT FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII