Ședință crucială la PNL! Liberalii se reunesc astăzi la partid după scandalul uriaș din Coaliție. Ieri, au fost discuții aprinse între Ilie Bolojan și primarii PSD după ce social-democrații au venit cu o serie de solicitări. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul nu revine la ședințele coaliției până când nu vor fi adoptate mai multe măsuri pentru desființarea privilegiilor, printre care taxe mai mari pentru multinaționale.
Social-democrații le-au cerut partenerilor de Coaliție să adopte de urgență mai multe măsuri pentru desființarea privilegiilor. Vorbim aici inclusiv despre reforma pensiilor speciale.
Marți dimineață, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, potrivit unui comunicat din partea Guvernului, cu procurorul general al României pentru a discuta tocmai despre modificările care se fac în momentul de față în sistemul judiciar, și asta deoarece au fost nemulțumiri foarte mari din partea magistraților pe tema proiectului de reformă.
De asemenea, social-democrații au venit și cu alte solicitări. Liderul PSD Sorin Grindeanu spunea că a discutat cu ministrul de Finanțe și i-a cerut direct să vină cu o analiză de impact pentru mai multe măsuri, cum ar fi suprataxarea multinaționalelor.
Grindeanu spunea că speră să se ajungă cât de repede la un consens în Coaliție și apoi să fie adoptat și un act normativ în această privință. Vorbim despre taxe mai mari pentru multinaționale.
De asemenea, luni au existat discuții între premierul Bolojan și primarii din partea PSD. Vorbim despre discuții tensionate care au ajuns în cele din urmă la o înțelegere: Bolojan a fost de acord cu o parte dintre solicitările venite din partea aleșilor locali. Acestea au fost între timp introduse în proiectul de OUG care trebuie adoptat în ședința de Guvern de astăzi, de la ora 12.00.
Este de văzut cum va arăta forma finală a acestui proiect. Așa cum au anunțat, social-democrații nu participă la ședințele de Colaiție până nu vor fi adoptate toate solicitările cerute de aceștia.
Imediat după ședința de Guvern, liberalii vor intra și ei într-o ședință separată pentru a discuta despre această situație.
Sursa: Realitatea Din PNL













