Marco Rubio a reafirmat drumul către suveranitate al Statelor Unite ale Americii, în raport cu celelalte puteri ale lumii! Într-un discurs istoric susținut în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, secretarul de stat american a dat o lovitură directă politicilor Uniunii Europene.
Rubio a lăsat de înțeles că, printre altele, prevederile climatice au încălcat suveranitatea națională în statele Uniunii. Pe de altă parte, trimisul lui Trump a militat pentru recâștigarea controlului asupra granițelor naționale.
Rubio a criticat ceea ce a descris ca un „delir periculos” post-război rece, asociat cu globalizarea necritică, deschiderea frontierele fără control și dependența de instituții internaționale ca soluție universală.
El a criticat „cultul climatic” și migrația în masă ca factori care ar putea destabiliza societățile occidentale și a pledat pentru o reconstrucție a legăturilor transatlantice.
Rubio a arătat că SUA își doresc un parteneriat puternic cu Europa, dar a insistat că aliații europeni trebuie să joace un rol mai activ în propria securitate și stabilitate.
„Pentru a satisface un „cult al climei”, ne-am angajat la politici energetice care ne sărăcesc populația, în timp ce competitorii noștri exploatează petrolul, cărbunele, gazele naturale și orice altă resursă, nu doar pentru a-și alimenta economiile, ci și pentru a le folosi ca pârghie împotriva noastră.
Iar, în urmărirea unei lumi fără granițe, ne-am deschis porțile către un val fără precedent de migrație în masă.
Am făcut aceste greșeli împreună, iar acum tot împreună le datorăm cetățenilor noștri să recunoaștem aceste realități și să mergem mai departe, să reconstruim.
Sub conducerea președintelui Trump, Statele Unite ale Americii își vor asuma din nou misiunea reînnoirii și restaurării, ghidate de o viziune asupra unui viitor la fel de mândru, suveran și puternic precum trecutul civilizației noastre.
Și, deși suntem pregătiți, dacă va fi necesar, să facem asta singuri, preferința noastră și speranța noastră este să o facem împreună cu voi, prietenii noștri de aici, din Europa. Europa și SUA trebuie să rămână împreună.
Putem prospera în domeniile care vor defini secolul XXI. Dar trebuie, de asemenea, să recâștigăm controlul asupra granițelor noastre naționale.
Controlul asupra cui și asupra câtor persoane intră în țările noastre nu este o expresie a xenofobiei, nu este ură. Este un act fundamental de suveranitate națională.
Iar eșecul de a face acest lucru nu înseamnă doar abandonarea uneia dintre cele mai elementare responsabilități față de cetățenii noștri. Reprezintă o amenințare urgentă la adresa structurii societăților noastre și a supraviețuirii civilizației noastre.
În cele din urmă, nu mai putem plasa așa-numita ordine globală deasupra intereselor vitale ale popoarelor și națiunilor noastre. ”














