În ședința de vineri seara, Guvernul a adoptat Hotărârea privind Strategia de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2. S-a decis cine va avea prioritate la vaccinare și cum va decurge campania. 

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban a anunțat că prin această Hotărâre s-a stabilit că vor avea prioritate la vaccinare angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din “domenii-cheie”.

Imagine
Totodată, Dancă a subliniat că vaccinarea este „gratuită şi voluntară”.
„Estimarea este că în prezent 70% din totalul populaţiei ar fi putea fi implicată în această campanie de vaccinare. Este o campanie gratuită şi voluntară”, a spus Dancă.
Ionel Dancă a transmis şi un mesaj din partea Guvernului prin care se face apel la societatea civilă, dar şi la specialişti, să se sprijine campania de vaccinare.

„Succesul acestei campanii de vaccinare depinde foarte mult de voinţa populaţiei, de conformarea cetăţenilor la această campanie şi în acest sens Guvernul face un apel către toate instituţiile implicate, dar şi către societatea civilă, către specialişti, ca  dezbaterea publică să sprijine această campanie pentru că aceasta reprezintă singurul remediu pentru a pune capăt pandemiei. Trebuie evitate politizările pe acest subiect pentru că în joc sunt viaţa şi sănătatea românilor şi chemăm alături toţi specialiştii în domeniu pentru sprijinirea eforturilor Guvernului  de derulare a acestei campanii de vaccinare cu succes, în momentul în care vaccinul va fi disponibil”, a spus șeful Cancelariei.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentA murit mama lui Mircea Geoană
Articolul următorPrimele tăieri din bugetul de pe 2021