Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, prima formă a OUG care prevede unele măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, documentul fiind în procesul de avizare. Premierul Florin Cîţu a afirmat că trebuie luate măsuri, pentru că „aşa nu se mai poate”. ”Vorbim de cheltuieli care nu pot fi susţinute de această economie, cheltuieli care au fost crescute din pix în ultimii patru ani de zile”, a afirmat premierul, informează News.ro.

„Trebuie să lăsăm ipocrizia deoparte şi trebuie să ne dăm seama că aşa nu se mai poate  şi nu putem să mergem mai departe. Vorbim de cheltuieli care  nu pot fi susţinute de această economie, cheltuieli care au fost crescute din pix în ultimii patru ani de zile şi care nu sunt tăiate, dar sunt plafonate pentru a putea merge mai departe”,  declarat, miercuri, florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, în care a precizat că s-a discutat prima formă a OUG care va reduce cheltuielile. 
 
Premierul a reiterat ideea că pensiile vor creşte doar la 1 ianuarie 2022, nu în septembrie 2021, aşa cum prevede în prezent legea pensiilor. 
 
Şeful Executivului a explicat că efortul bugetar cu pensiile este de 19 miliarde lei în 2021. 
 
„Cheltuielile de asistenţă socială s-au dublat în perioada PSD. E nevoie de măsuri structurale. Ştiţi bine că evoluţia economiei României, din păcate, este sub lupa investitorilor străini şi a agenţiilor de rating. Din cauza măsurilor luate de PSD, România e singura ţară europeană care e în procedură de deficit excesiv. În 2021, majoritatea ţărilor UE vor reduce deficitul aproape de 6%. Un efort mult mai mare, deci şi noi trebuie să ne facem treaba”, a mai declarat prim-ministrul.
 
Acesta a vorbit şi despre voucherele de vacanţă, precizând că a fost prelungită valabilitatea celor din anii trecuţi. 

„În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, pe lângă faptul că sunt văzute ca un spor, în România au fost prelungite voucherele din 2019 şi 2020, ceea ce înseamnă că ele nu au fost folosite. Le-am dat voie, deja sunt în circulaţie vouchere de vacanţă, de aceea voucherele de anul acest vor fi emise anul viitor”, a completat Cîţu. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDECIZIE în dosarul şefului PNL Olt, Liviu Voiculescu
Articolul următorDiana Șoșoacă a rămas fără sprijin politic din partea AUR pentru indisciplină. Un alt parlamentar a fost EXCLUS – Explicațiile conducerii AUR