Premierul Florin Cîțu a explicat că obiectivul Guvernului este ca până la finalul lunii septembrie să fie vaccinați 10,4 milioane de români, ceea ce înseamnă 70% din populația activă. Specialiștii susțin că procentul de 70% ar asigura imunizarea de masă în fața virusului.
”Acum un an de zile intram în stare de urgență și am trecut prin această perioadă pentru că am reușit să investim. Provocarea pentru fiecare demnitar a fost să ținem oamenii sănătoși, iar dacă reușești asta, atunci ai o economie puternică.
Investim, producem, ca să putem să avem resurse pentru sănătate
Dacă vrem să păstrăm economia deschisă, depinde doar de noi. Economia merge în direcția în care ne dorim cu toții și nu sunt adeptul unor restricții dure.
Campania de vaccinare merge bine, pentru dozele pe care le avem până acum. De fiecare dată când a apărut posibilitatea suplimentării dozelor noi am acceptat.
Obiectivul nostru este ca până la finalul lui septembrie să vaccinăm 10,4 milioane de români, asta înseamnă 70% din populația activă, ceea ce înseamnă că trecem în partea cealaltă a pandemiei”, a spus Florin Cîțu.
Sursa: Realitatea Din PNL