Președintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, a precizat, într-o emisiune online, că, în condițiile în care PNL ar coordona Ministerul Sănătății, ar putea reveni în poziția pe care a ocupat-o anterior. Fostul ministru a vorbit și despre situația din unitățile mobile de terapie intensive.
Nelu Tătaru: „În acest moment, în condițiile în care partidul meu ar coordona Ministerul Sănătății aș reveni ca ministru. (…) Unitățile mobile de terapie intensivă au fost mobilizate acolo unde era surplus de pacienți care trebuiau să fie tratați. Aceste TIR-uri au avut mentenanță făcută, au fost reluate, căptușite pentru iarnă, pregătite pentru primăvară. Mentenanță lor trebuia să fie făcută mai des. Acestea sunt de suport, noi le-am folosit pentru a suplini pe moment anumite situații. Acum este o anchetă în curs, nu știu exact ce a fost acolo. Aparatele sunt foarte sensibile. Aceste TIR-uri sunt deservite de DSU. În interior sunt cadre medicale care sunt ale spitalului în custodia căruia sunt lăsate acestea. Ar trebui să ne întrebăm ce s-a făcut după ce problema de aseară a fost depistată (tragedia de la Babeș, n.r.). Acești pacienți sunt fragili. Pacintii COVID care ajung în stare critică sunt fragili. Pacienții intubati au perspective sumbre. Nu știm ce s-a întâmplat. Este o anchetă în desfășurare. Trebuie să fim siguri că facem tot ceea ce ține de noi, așa trebuie să evaluăm situația de aseară”.
Fostul ministru al Sănătății a mai spus în cadrul emisiunii că în ultimii 30 de ani nu s-a investit aproape deloc în zona sanitară din România. Nelu Tătaru a cerut și o analiză comparativă cu ceea ce întâmplă în țări precum Anglia, Israel sau Germania.
Nelu Tătaru: „Venind un val trei cu o contagiozitate mai mare, lucrurile se complică. Am văzut că spitalele nu mai rezistă. Anul trecut am făcut o modernizare forțată a unor spitale vechi. Am plecat de la 5 spitale pentru COVID și am ajuns la 230, dar nimeni nu se gândește la partea umană. Trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă în Germania, Anglia și Israel, țări care au trecut sau trec prin perioade dificile și le gestionează eficient”.
Sursa: Realitatea Din PNL