Președintele Republicii Moldova a vorbit la telefon cu Președintele Parlamentului European despre Curtea Constituțională. Discuția a avut loc în contextul în care instanța ar fi supusă unor presiuni din partea politicienilor de opoziție.

Președintele Maia Sandu a dezvăluit faptul că discuția cu președintele Parlamentului European a vizat independența Curții Constituționale din Republica Moldova.

Sandu i-a vorbit liderului european despre subminarea ordinii constituționale din Republica Moldova și a anunțat că va continu să facă reforme.

„Am avut o discuție telefonică cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli. Am vorbit despre ultimele evoluții politice și acțiunile unor deputați de subminare a ordinii constituționale din Republica Moldova. Domnul Sassoli și-a exprimat convingerea că independența Curții Constituționale trebuie respectată de toate forțele politice. Domnul Sassoli ne-a asigurat de sprijinul continuu al Parlamentului European pentru agenda de reforme și parcursul democratic al țării noastre”, a anunțat Maia Sandu pe Facebook.

Zilele trecute, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că Parlamentul poate fi dizolvat deoarece a ratat două șanse de învestire a unui nou guvern. Totuși, măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece la finalul lunii martie reprezentanții opoziției au reușit să instituie stare de urgență pentru o perioadă de două luni. În timpul stării de urgență, Parlamentul nu poate fi dizolvat.

Declaraţia Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) privind uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituţională şi acordarea unui vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii a fost aprobată, vineri, de către Parlamentul de la Chişinău, cu votul al 54 de deputaţi din grupurile parlamentare PSRM şi Partidul Şor. Socialiştii şi aliaţii lor din legislativ consideră drept “dictatorială” şi “nedemocratică” decizia recentă a Curţii Constituţionale care a constatat că sunt întrunite toate circumstanţele pentru dizolvarea parlamentului.

Mai mult, alianţa constituită din deputaţii PSRM, ai Partidului Şor şi transfugi democraţi (53 de voturi) a anulat o hotărâre a parlamentului din 2019 prin care actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a fost votată judecător în cadrul acestui for suprem.

După avizul emis de Curte, Maia Sandu a anunţat că “în curând” va semna decretul de dizolvare a parlamentului şi va anunţa data alegerilor parlamentare anticipat.

 
Articolul precedentDan Motreanu: Acord. Sprijin pentru reconversia economică a zonelor afectate de tranziția ecologică
Articolul următorDeputatul PNL Ben Oni Ardelean, suprins băut la volan: “E vorba de un tratament pe care îl iau pentru tensiune”