Astăzi are loc lansarea Studiului Economic 2024 pentru România, elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Accederea în „Clubul celor mai bogate națiuni”, așa cum este supranumită OCDE, cu 38 de state membre, și peste 50% din PIB-ul global, reprezintă un obiectiv de țară major pentru România care a fost început de Nicolae Ciucă, atunci când a fost prim-ministru, au transmis, marți, liberalii, într-un comunicat. 

În 2022, în mandatul de premier al lui Nicolae Ciucă au fost două momente decisive ale parcursului de aderare la OCDE, cea mai puternică organizație de cooperare economică: în iunie Consiliul OCDE a adoptat Foaia de parcurs a României, iar în decembrie Guvernul Ciucă a depus Memorandumul inițial pentru aderare, mai arată sursa citată. 

Guvernul Ciucă a reușit atingerea acestui obiectiv major pe care România și-l dorea încă din 2004, de la prima depunere a candidaturii de membru, și după mai multe etape în care țara noastră a reluat procesul de aderare. În 2012 România și-a redepus candidatura și din 2016 și-a reînnoit-o anual.

Conform liberalilor, acest lucru a fost posibil pentru că, în guvernarea PNL și cu premier Nicolae Ciucă, Romania a fost apreciată și pentru consolidarea democratică și pentru performanța sa economică 

„Prin demararea discuțiilor de aderare, anul 2022 a reprezentat încununarea unui efort comun al diplomației române și al întregului spectru instituțional național. În luna decembrie a anului trecut am reușit să finalizăm prima etapă a procesului de aderare, cea a redactării Memorandumului Inițial, pe care l-am prezentat personal la Paris”, spunea Nicolae Ciucă anul trecut, la Palatul Victoria la evenimentul ”ADERAREA LA OCDE – oportunități pentru mediul de afaceri din România”. 

Avantaje: ca stat-membru, România va folosi accesul la know-how și schimbul de bune practici cu alte state OCDE. În ceea ce privește situația economică din România, în anul 2022, an hotărâtor pentru aderarea la OCDE, Produsul Intern Brut al României a crescut cu aproape 50 miliarde euro față de anul precedent, adică 4,9%, reprezentând o creștere semnificativă, echivalentă cu întreg PIB-ul țării noastre de acum 20 de ani.

Citește și Ciolacu: Obţinerea statutului de membru al OCDE, un important obiectiv strategic al României. Discuții cruciale, marți, la Guvern

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSiegfried Mureșan: Cu cât mai în siguranță sunt țările noastre vecine, țările candidate, cu atât mai în siguranță suntem și noi, în interiorul granițelor UE
Articolul următorKlaus Iohannis, despre posibilitatea de a ocupa o poziție europeană sau la NATO: Nu intenționez să îmi scurtez mandatul