„Toți suntem egali în fața legii și plătim pentru ceea ce facem”, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu, referitor la reținerea fraților Tate. Ea afirmă că infracțiunile pentru care au fost reținuți sunt „absolut îngrozitoare”.

„Infracțiuni legate de proxenetism, trafic de minori, trafic de persoane sunt niște infracțiuni foarte grave. Sunt niște infracțiuni absolut îngrozitoare. Aș vrea să cred că instituțiile din României sunt pregătite să trateze, indiferent de statutul public al persoanei, indiferent de starea materială, indiferent de cât de influencer pe TikTok sau pe Instagram, să trateze așa cum trebuie. dacă a săvârșit infracțiuni, să demonstreze că acele infracțiuni sunt săvârșite de ei și să primească pe care o merită de la instanță”, a spus Alina Gorghiu, potrivit Mediafax.

Ea afirmă că sunt „anumite persoane care cred că agresivitatea în comunicarea publică rezolvă dosarele penale”.

„Nu vorbesc de cazul în speță, fac așa o observație, la modul general. Nu impresionează pe nimeni. Eu nu am văzut procuror sau judecător impresionat că cineva îi amenință sau îi șantajează sau este foarte agresiv în comunicarea publică doar că are situația materială care îi permite să aibă această platformă de comunicare publică. (…) Toți au același statut în fața legii, toți suntem egali în fața legii și plătim pentru ceea ce facem”, încheie Gorghiu.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPREMIERĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR ROMÂNESC, ANUNȚATĂ DE LIBERALA DE LA EDUCAȚIE: PROGRAME DE LICENȚĂ DUALE
Articolul următorSENATORUL PNL LIVIU BRĂTESCU: „ACEASTA A FOST CARTEA PIERZĂTOARE, AȘA VA FI ȘI ACUM PENTRU PSD”