Ministra Justiției, Alina Gorghiu, susține proiecte locale și istorice în Argeș.

Pe 23 august, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a participat la expoziția „Martorii Tăcuți: Obiecte din Închisorile Comuniste”, de la Memorialul Închisoarea Pitești și a ascultat mărturia lui Sergiu Rizescu, supraviețuitor al „Fenomenului Pitești”. „Sunt adevăruri despre ce însemna un penitenciar politic în dictatură. Dacă aveți drum prin Argeș, mergeți la expoziție! Doar așa puteți realiza că astfel de orori nu trebuie să se mai repete. Și putem face asta dacă vom spune fără perdea ce înseamnă sistem comunist și conducere dictatorială”, a spus ministra Justiției.

Pe 24 august, președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, și secretarul general al filialei, Radu Perianu, au purtat discuții constructive cu primarul ales al comunei Slobozia la scrutinul din iunie, Constantin Cojocaru. „Comunitatea va avea o administrație locală liberală axată pe dezvoltare și investiții. Onestitatea, profesionalismul și responsabilitatea sunt valori pe care Constantin Cojocaru le va aplica în mandatul său. Și care vor merge mână în mână cu proiecte importante pentru creșterea calității vieții a tuturor oamenilor din Slobozia”, a transmis Alina Gorghiu.

Iar la sfârșitul săptămânii, Alina Gorghiu a fost iarăși la pas prin Argeș, alături de colegii din PNL Mioveni și Alin Călinescu, președintele filialei. „O echipă plină de energie. Mă încarc de fiecare dată când petrec timp cu ei. Am avut discuții bune și cu Radu Perianu, secretarul general al PNL Argeș, Pănescu Ana-Maria, președinta PNL Topoloveni și consilier local PNL, Mihai Coteț, președintele PNL Pitești, Constantin Cojocaru, primar liberal al comunei Slobozia, Mihai Dragomirescu, vicepreședintele PNL Costești”, a transmis președinta PNL Argeș.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentLIDERII COALIŢIEI DE GUVERNARE, FAȚĂ ÎN FAȚĂ, LA ORA 15.00! PRIMA ÎNTÂLNIRE ÎNTRE PSD ŞI PNL DUPĂ ATACURILE ÎN LANȚ
Articolul următorCIUCĂ RESPINGE O ALIANȚĂ LA PARLAMENTARE CU PSD: ÎN NICIUN CAZ. NU AM VOTAT NICIODATĂ STÂNGA. TURUL 2 VA FI ÎNTRE MINE ȘI CIOLACU