Anchetă după descoperirea celui mai mare focar de Covid din Capitală. 32 de muncitori indieni au fost depistați pozitiv, alți 100 sunt băgați în carantină. DSP şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, au inspectat şantierul pentru a vedea în ce condiţii lucrau oamenii, însă nu l-au găsit pe angajator la fața locului pentru explicații.
Focar de Covid-19 pe un şantier din sectorul 4 al Capitalei. Peste 30 de muncitori indieni au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Şantierul a fost izolat şi este păzit de jandarmi. DSP şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, au inspectat şantierul pentru a vedea în ce condiţii lucrau oamenii, însă nu l-au găsit pe angajator la fața locului pentru explicații. Directorul DSP a precizat că primele cazuri au fost depistate în urmă cu două săptămâni.
“Din primele informații, cei infectați sunt din India, dar urmează să avem o evaluare completă. Avem în primul rând o problema de sănătate, iar DSP deja e implicată pentru a găsi soluții. Nu vreau să mă antepronunț, aștept raportul ITM București, m-am asigurat că are toate condițiile să facă o primă verificare. Raportul se va axa, în mod evident, pe condițiile de muncă, pe existența sau nu a contractelor de muncă”, a precizat Violeta Alexandru.
Vecinii spun că muncitorii nu purtau măști și că aceștia mai lucrau și la un alt complex rezidențial.
Atât primarul Capitalei, cât și cel al sectorului 4 spun că există locuri suficiente atât pentru internarea, cât și pentru izolarea muncitorilor.
Sursa: Realitatea de Bucuresti