Apă care seamănă, mai degrabă, cu cafeaua! De asta au parte mulți locuitori ai județului Teleorman, din cauza conductelor vechi. Liberalii spun că un proiect menit să le aducă oamenilor o apă de calitate superioară a eșuat din cauza administrației PSD. În replică, social-democrații spun că din vina autorităților de la București nu s-au semnat hârtiile pentru ca proiectul să avanseze. În continuare oamenii trebuie să cumpere apă de la magazin.
Pentru că mai mulți teleormăneni s-au plâns de calitatea apei de la robinet, liberalii din județ s-au dus în fața societății APA SERV să ceară demisia conducerii.
“În 2020 să nu ai apă curentă, apă potabilă, curată la robinet este strigător la cer! Din consiliul de administrație fac parte oameni din administrația PSD-istă. Conducerea APA SERV trebuie să plece acasă! Toți acești oameni de la PSD care au condus județul Teleorman, de la Consiliul Județean, până la fiecare primărie de municipiu și oraș trebuie să își asume faptul că nu au fost în stare ca, din 2009 până astăzi, să absoarbă bani europeni”, a declarat Eugen Pîrvulescu, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Teleorman.
“Sunt foarte mulți oameni nemulțumiți de APA SERV, în special, și în primul rând de apa noastră potabilă”, spune Florin Titirișcă, consilier local PNL în Alexandria.
Liderii PNL acuză că nu a fost încă semnat contractul pentru extinderea sistemului de apă potabilă şi canalizare, finanțat cu fonduri europene.
“Sunt 11 ani de când Teleormanul, prin acest contract de finanțare, trebuia să arate altfel. Alexăndrineanul meu îmi spune că îi curge o apă precum cafeaua. Avem 11 ani de incompetență, de furt și, drept urmare, ne aflăm aici pentru a cere demisia directorului APA SERV. Din 122 de milioane aprobate, banii s-au cheltuit aproape, dar noi nu vedem nimic”, spune Vera Mitran, candidatul PNL la Primăria Alexandria.
“Operatorul de apă APA SERV a fost a doua sucursală cu toate documentele în regulă la nivel național. Acest contract trebuia semnat în apriie, in aprilie s-a spus că, din cauza pandemiei, va fi semnat în iulie, din luna iulie ni s-a spus că între 1 și 15 septembrie, suntem în 15 și nu s-a întâmplat nimic”, spune Adrian Gâdea, candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Teleorman.
În tot acest timp, oamenii sunt nevoiți ca, pe lângă apa pe care o plătesc, să dea bani și pe apa bună de băut de la magazin.
“Apa pe care o avem la robinete nu este bună nici de spălat rufe. Poate că nici de spălat vase. Pentru roșioreni, apa potabilă nu e cea de la robinet, așa cum ar trebui să fie. Apa potabilă e cea de la supermarket, pe care o cumpărăm. Una din cauze, conductele foarte vechi”, spune Alexandru Iliescu, consilier județean în Teleorman.
Zeci de mii de locuitori din localitățile teleormănene ar putea beneficia de proiectul menit să le aducă apă cu adevărat potabilă.
Sursa: Realitatea de Teleorman